Raed Arafat anunță noi măsuri pentru gestionarea pandemiei: ambulanțe suplimentare, concedii suspendate, examen pentru rezidenți amânat

Data actualizării: Data publicării:
raed arafat la un briefing de presa la guvern
Raed Arafat a semnat mai multe ordine cu noi măsuri pentru gestionarea pandemiei Foto: Inquam Photos / George Călin

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a semnat, luni, mai multe ordine care vizează gestionarea pandemiei, în condițiile agravării situației epidemiologice din România. Astfel, personalul din unităţile direct implicate nu își va mai putea lua concediu, probele practice ale rezidenţilor din anul V la specializarea Medicină de urgenţă se amână și vor fi alocate mașini și personal suplimentar către Ambulanța București.

Unul dintre ordine dispune ca inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență poate decide pentru personalul IGSU și a unităților subordonate întreruperea efectuării concediilor de odihnă şi de odihnă suplimentare aflate în derulare, precum şi încetarea acordării de noi concedii de odihnă sau de odihnă suplimentare, fără plată, de studii şi pentru formare profesională, pentru o perioadă de 30 zile. „Concediile întrerupte sau neacordate urmează a fi replanificate când evoluţia situaţiei epidemiologice va permite efectuarea acestora”, se arată în ordinul comandantului acțiunii. Măsura este valabilă și în cazul personalului din unitățile spitalicești publice.

De asemenea, s-a decis că medicii rezidenţi de anul V în specialitatea medicină de urgenţă, care urmau să înceapă probele pentru examenul de medic specialist începând cu luna octombrie 2021, vor susţine aceste probe în luna decembrie 2021. Raed Arafat anunțase această măsură încă de săptămâna trecută, la Digi24. În plus, cursurile pentru atestatul de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească şi respectiv spitalicească se suspendă, urmând a fi reluate în luna decembrie 2021, iar medicii înscrişi se reîntorc în unităţile de bază.

Un alt ordin al lui Raed Arafat se referă la suplimentarea echipajelor medicale și a numărului de ambulanțe, inclusiv autospeciale pentru victime multiple, pentru București, din cauza numărului mare de pacienți COVID. „IGSU asigură dislocarea în municipiul Bucureşti a 2 posturi medicale avansate, de categoria II cu personal aferent deservirii acestora, din cadrul unităţilor subordonate. Locaţiile se vor stabili ulterior, în funcţie de nevoile operaţionale. IGSU asigură dislocarea a 18 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple şi a 10 ambulanţe B2 în municipiul Bucureşti, din cadrul rezervelor operative. Pentru fiecare autospecială se vor asigura câte 2 echipaje complete, care să deservească intervenţii în regim permanent, pe durata a 24 de ore. Locaţiile se vor stabili ulterior, în funcţie de nevoile operaţionale”, arată ordinul în acest sens.

Ambulanța București primește cinci mașini de la Ministerul Apărării pentru testare COVID

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că, începând de marţi, va pune la dispoziţia Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) cinci ambulanţe de tip B, cu şofer.

Potrivit unui comunicat MApN, ambulanţele, deservite de personal de la SABIF, vor fi folosite în activităţi specifice de testare a cetăţenilor şi sunt puse la dispoziţie de Direcţia Medicală a MApN (două) şi de Statul Major al Forţelor Terestre (trei)

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Scutul antirachetă de la Deveselu vs. alte sisteme de apărare din lume. Cum ar rezista într-un conflict real...
Digi FM
Patrimoniul lui Michael Jackson, dat în judecată de patru frați care susțin că artistul i‑a abuzat după ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a apărut celebrul moonwalk. Fratele lui Michael Jackson spune că artistul a învățat mișcarea de la un...
Film Now
„Sunt Michael J. Fox și sunt tată și actor”. Starul din „Back to the Future”, ovaționat la gala Actor Awards...
Adevarul
Consiliul pentru Pace, șansă istorică sau un rateu pentru România? Expert: „Mă tem că nu ne dorim să ieșim...
Newsweek
Pensii mai mari în aprilie. Guvernul decide săptămână aceasta care pensionari iau bani în plus și ce sume
Digi FM
„Eram o mamă singură cu gemeni de trei ani”. Jennifer Lopez, dezvăluiri despre despărțirea de Marc Anthony...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu făcut pe 130.000 de participanți, urmăriți zeci de ani. Ce efect important poate avea consumul moderat...
Digi Animal World
Cum să scapi rapid de părul de animale de pe haine. Trucul simplu folosit de o femeie cu patru pisici
Film Now
Angelina Jolie, singură după divorțul de Brad Pitt. De ce nu a mai avut nicio relație în ultimii ani
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii