Vlad Voiculescu: „Puterea, din nou la tătucii sistemului”

Data actualizării: Data publicării:
vlad voiculescu_govro

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății în guvernul Cioloș, a reacționat dur după ce Senatul a respins OUG 79/2016, care prevedea noi măsuri în sistemul de Sănătate. „Puterea trebuie să meargă din nou la tătucii sistemului, la neclintiți, la cei care au adus sistemul sanitar în halul în care este acum”, a precizat el.

vlad voiculescu_govro

„Chiar acum le permitem baronilor sănătăţii şi politicienilor care au distrus sistemul să îşi ia revanşa. Tot ce a făcut bun guvernul Cioloş în orice domeniu, toate reformele începute în acest an, toată muncă a zeci de oameni vor încerca să o arunce urgent la coş. Puterea trebuie să meargă din nou la ei... la tătucii sistemului, la cei neclintiţi de zeci de ani deja din poziţiile lor, la cei care au adus sistemul sanitar în halul în care este acum”, a reacționat Vlad Voiculescu.

„Domnii de la guvernare (mai precis cei din SENAT şi de la GUVERN, deocamdată) ne spun că este ok că MANAGERII DE SPITALE PUBLICE:

- să fie în organe de conducere, administrare şi control al PARTIDELOR POLITICE;

- să fie în organe de conducere, administrare şi control al COMPANIILOR PRIVATE;

- să îşi PROMOVEZE RUDE pe poziţii de şefi mai mici (şefi de secţie, laborator, etc.) în acelaşi spital;

- să fie selectaţi doar dintre CADRE UNIVERSITARE şi medici primari în toate spitalele clinice*;

- să primească FINANŢĂRI PT. ACTIVITĂŢI DIDACTICE SAU DE CERCETARE de la furnizori ai spitalului;

- să numească şefii de secţie/laborator FĂRĂ NICIUN FEL DE CONCURS, desigur, la recomandarea universităţii (sau, desigur, acolo unde este cazul, să separe secţia în 2, 3, 4 secţii mai mici că toată lumea să fie mulţumită);”, a punctat fostul ministru pe pagina sa de Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Vlad Voiculescu a mai spus că „JAFUL ale cărui rezultate le vezi acum în sănătate nu s-a făcut doar din Ministerul Sănătăţii şi de la sediile partidelor! JAFUL cel mai mare s-a făcut în spitale. BANII TĂI au fost furaţi de manageri CORUPŢI, de manageri NUMIŢI POLITIC, de ei şi de PRIETENII LOR din partid, universitate”.

„Spitalul este instituţia cu rol de PÂLNIE în sistem... pâlnia în care se toarnă bani de la CNAS, bani de investiţii de la MS, bani de investiţii de la primarii şi consilii judeţene, bani din fondurile europene, bani care SE SCURG către FIRME PRIETENE Şi DE FAMILIE!”, a mai scris fostul ministru.

„Te-a mirat ce ai văzut la Malaxa? Domnul doctor (medic primar şi cadru universitar, desigur) Secureanu este doar un pește mic. Alţi câţiva au fost arestaţi în cursul anului trecut. Alţii urmează. Toţi au îndeplinit condiţiile de mai sus. Şi da, despre faptele lor ŞTIAU TOŢI! Cei care i-au NUMIT, cei care i-au MĂRIT, cei care le-au permis sau împreună cu care şi-au numit RUDELE şi FINII în funcţii cheie în spital, cei care i-au pus acolo pentru A ÎŢI FURA BANII. Banii din taxele tale pentru MEDICI şi PERSONALUL din spital care a avut sau va avea grijă de ţine şi de ai tăi, banii de MEDICAMENTE pe care a trebuit sau va trebui să le cumperi tu pentru că nu se găsesc în spital, banii pentru DEZINFECTANTUL care nu există în recipientul ăla gol de pe perete, banii pentru a repara nenorocitele acelea de CLĂDIRI în care nu îţi vine să intri nici sănătos, banii pentru că tu şi ai tăi să te faci bine atunci când AI AVUT sau VEI AVEA NEVOIE de acel spital”, a adăugat Vlad Voiculescu.

„Dacă ei vor avea nevoie, vor merge în străinătate. Când tu sau ai tăi veţi avea nevoie, va trebui să împingi la deal un bolovan imens. Dacă vei avea resursele să îl împingi, te vei salva. Dacă nu, te va strivi, pe ţine sau pe cei dragi ţie”, subliniează Vlad Voiculescu.

Fostul ministru mai subliniază că „un medic român care a condus o clinică peste 10 ani în Germania SAU de un român specializat în management sanitar (≠medicină) la Harvard, Oxford sau la orice şcoală sau spital renumit din lumea asta nu va putea participa la concursul de manager pentru un spital clinic (=spital cu activitate de predare, aşa cum sunt toate spitalele importante din România)”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri