Reacția spitalului privat din Constanța, unde o tânără a murit după ce a născut, la raportul Ministerului Sănătății

Data actualizării: Data publicării:
doctor, cezariana, nastere
Foto: Shutterstock

Spitalul privat din Constanța, acolo unde o tânără a avut probleme imediat după naştere, fiind transportată la Spitalul Judeţean Constanţa unde a murit, a reacţionat în urma raportului realizat de Ministerul Sănătăţii. Reprezentanții spitalului transmit că aspectele semnalate vizează elemente de natură administrativă şi tehnică, care se află în curs de remediere. De asemenea, spitalul Armonia a mai transmis că a început optimizarea procedurilor interne identificate, în conformitate cu recomandările Ministerului Sănătăţii.

„În urma raportului transmis de Ministerul Sănătăţii, dorim să precizăm că aspectele semnalate vizează exclusiv elemente de natură administrativă şi tehnică, inclusiv cele aferente contractelor externalizate, şi se află deja în curs de remediere. Echipa noastră a demarat toate măsurile necesare pentru actualizarea şi optimizarea procedurilor interne identificate, în deplină conformitate cu recomandările Ministerului Sănătăţii”, a transmis spitalul Armonia.

Unitatea medicală a precizat că „activitatea Armonia Hospital se desfăşoară în continuare în limitele permise de reglementările în vigoare, asigurând continuitatea serviciilor medicale, astfel încât pacienţii să poată beneficia fără întreruperi de serviciile noastre”, scrie News.ro. Spitalul Armonia a adăugat că „îşi reafirmă angajamentul pentru respectarea legislaţiei în vigoare şi menţinerea celor mai înalte standarde profesionale în toate aspectele activităţii sale”.

Raportul întocmit după verificările la spitalul privat din Constanţa arată că legislaţia în materie a fost încălcată sub mai multe aspecte. Spitalul funcţionează, încă din 2009, într-o clădire autorizată ca hotel, administratorii cerând, abia în 2024, schimbarea destinaţiei. Saloanele sunt mai mici decât prevede normativul, iar numărul de paturi din Secţia ATI este mai mare decât în documente. În plus, s-au depistat materiale sanitare şi biocide expirate şi nu există circuite speciale pentru acces în ATI. În ceea ce priveşte activitatea DSP, Corpul de Control a stabilit că ”autorizaţia sanitară de funcţionare pentru spitalul privat s-a acordat cu nerespectarea prevederilor legale”.

Echipa de control care a verificat spitalul privat din Constanţa, unde o tânără a avut probleme imediat după naştere, fiind transportată la Spitalul Judeţean, unde a murit, a stabilit că unitatea sanitară funcţionează într-un imobil format din demisol, parter şi 3 etaje care are ca destinaţie hotel.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O nouă zi liberă pentru români în luna mai. Propunerea a fost înregistrată în Parlament
Digi FM
Duminica Tomii 2026, sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox. Ce este bine să NU faci în ultima zi a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
Ministrul muncii va demisiona luni. Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor cu 300 lei pe care a promis-o?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vrei un creier ager și după 60 de ani? Știința spune că trebuie să începi aceste obiceiuri de tânăr
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...