REPORTAJ. Teama de gripă a sufocat camerele de urgenţă ale spitalelor

Data publicării:
gripa
FOTO: Getty Images

Cazurile în care gripa este mortală se agravează pe zi ce trece. Doi bărbaţi şi o femeie în putere au cedat în faţa virusului, iar numărul deceselor a ajuns la 38. În toată ţara, medicii sunt epuizaţi de valurile de bolnavi care se plâng de gripă. La Bucureşti, camerele de urgenţă sunt pline zi şi noapte. Sute de oameni aşteaptă ore chinuitoare să facă testul ce indică dacă s-au molipsit şi nu de puţine ori nervii cedează.

La orele prânzului, tensiunea era maximă pe holurile de aşteptare de la Institutul Matei Blaş. Cu febră şi frisoane, oamenii îşi aşteptau să le vină rândul şi să fie consultaţi de medici.

Oficial, în 24 de ore medicii au consultat în jur 650 de pacienţi. 58 dintre ei au rămas internaţi.

Discuţie între două mame:

Staţi de mult cu copilul? Am şi eu băiatul în maşină. Să ştiu dacă îl aduc aici sau nu.

Două ore şi ceva. Înregistraţi-l mai întâi.

Păi să ştiu dacă îl aduc aici sau nu. Dacă stau două ore mai bine mă duc în altă parte.

În altă parte unde? Nu găsiţi.

Situaţia nu este mai bună nici la Spitalul Clinic Victor Babeş. Aici ajung cei mai mulţi dintre pacienţii trimişi de medicii de familie sau de la alte spitale din Capitală.

Aveţi trimitere aici?

Nu. Am adus-o la camera de gardă. La camera de gardă plătim.

Cum adică plătim?

Plătim dacă nu avem trimitere. Şi eu sunt la fel. Am fost la urgenţe la Bagdasar şi m-au trimis aici. Şi ce înseamnă bani?

Nu ştiu. Aşteptăm să vedem. Trebuie să vă dea trimitere doctorul de familie.

Aţi stat mult cu soţia că pe mine mă interesează mai mult timpul. Dacă stau mult plec.

Eu stau de la 12. Adică 3 ore.

Nu. Mă duc în altă parte.

Zilnic, aici medicii consultă în jur de 600 de oameni. În ultimele 24 de ore, a fost confirmată gripa pentru 140 de pacienţi. Iar la Spitalul "Marie Curie", ajung peste 200 de copii în fiecare zi. 10% dintre ei au nevoie, însă, de o supraveghere atentă şi rămân internaţi.

Adrian Streinu-Cercel - managerul Institutului "Matei Balş": „Nu trebuie să alergăm să facem teste, le facem degeaba. E clar că dacă avem simptomele astea, ce să vezi, ai gripă....trebuie să fim raţionali pentru că altfel blocăm toate unităţile UPU cu ce? Cu nişte persoane care doresc să îşi facă teste de gripă. Eu am dat dispoziţie la Balş acele teste de gripă, facem teste de gripă acolo unde avem suspiciune, unde sunt cazuri grave, nu facem de dragul de a face”.

Până în acest moment, peste 500 de cazuri de gripă au fost confirmate la nivel naţional.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri