Rogobete anunță indicatori de performanță și pentru șefii de secție din spitale, după scandalul de la Centrul de Arși de la Floreasca

Data actualizării: Data publicării:
alexandru rogobete face declaratii
Alexandru Rogobete. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete anunţă, pe fondul scandalului legat de neregulile din Centrul de arşi al Spitalului Floreasca, unde au fost oprite internările după descoperirea a fost confirmată prezenţa Candida auris, că vor fi introduşi indicatori de performanţă nu doar pentru managerii de spital, ci şi pentru şefii de secţie.

„Să fii manager într-un spital public nu este un privilegiu. Este o responsabilitate. Şi una uriaşă. În România, avem manageri care au demonstrat că se poate construi, că se poate reforma şi că se poate performa în sistemul sanitar. Jos pălăria în faţa lor! Dar, din păcate, există şi unităţi sanitare în care managementul lipseşte cu desăvârşire”, scrie Rogobete pe Facebook.

El invită la o discuţie deschisă şi despre şefii de secţie, despre care afirmă că sunt, practic, „mici manageri în spitale” – coordonează echipe medicale, decid traseul pacientului, influenţează direct calitatea actului medical.

„Astăzi, nu există o evaluare clară a performanţei lor. Asta trebuie să se schimbe rapid. Vom introduce indicatori de performanţă nu doar pentru managerii de spital, ci şi pentru şefii de secţie”, anunţă Rogobete.

El precizează că vor exista criterii clare, obiective şi evaluabile.

„Pentru că fiecare lider medical trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru echipa pe care o conduce şi pentru rezultatele pe care le livrează. Reforma din sănătate nu înseamnă doar clădiri noi şi echipamente. Înseamnă şi o schimbare de atitudine şi de responsabilitate în fiecare nivel de conducere”, conchide ministrul Sănătăţii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Anunţul său vine în contextul scandalului de la Centrul de Arşi al Spitalului Floreasca din Capitală, după acuzaţiile formulate de sora unei paciente cu arsuri pe 70% din suprafaţa corpului care a ajuns la un spital din Belgia infectată cu numeroase bacterii după aproape 60 de zile în spitalul din România., scrie News.ro.

Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat vineri că, în urma controlului făcut de Corpul de control al ministrului şi de Inspecţia Sanitară de Stat la Centrul de Arşi al Spitalului Floreasca, au fost date amenzi de 30.000 de lei firmei de curăţenie, pentru nerespectarea procedurilor, şi o amendă de 30.000 de lei unităţii medicale, pentru lipsa ventilaţiei conforme în Compartimentul de Arşi. Totodată, a fost confirmată prezenţa Candida auris la nivelul Centrului pentru Arşi, astfel că se suspendă internarea de noi pacienţi, dar continuă tratamentul celor deja internaţi, se restricţionează accesul vizitatorilor, se înlocuiesc filtrele de apă şi se intensifică dezinfecţia şi decontaminarea.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, i-a cerut public demisia şefului Centrului de Arşi Grav de la Spitalul Floreasca, pe care îl acuză de „iresponsabilitate crasă şi nepăsare”.

„Şeful Centrului de Arşi Grav de la Spitalul Floreasca dă dovadă de iresponsabilitate crasă şi nepăsare. Aroganţa şi indolenţa sunt incompatibile cu demnitatea profesională, indiferent de titlul universitar. La aproape o săptămână de la debutul unei crize grave în urma cazului cutremurător al Alinei, şeful de secţie se află încă în concediu, pe care şi l-a prelungit chiar. Fără nicio declaraţie sau poziţie publică (sau privată), fără explicaţii, fără empatie, nu numai faţă de pacienţi, ci inclusiv faţă de întreaga echipă medicală. Nu mai este loc de sugestii sau de politeţuri din partea mea: cer public şi imperativ demisia imediată a acestui şef de secţie!”, a arătat Alexandru Rogobete, vineri seară, într-o postare pe Facebook.

Citește și:

Sora Laviniei, pacienta cu arsuri infectată la Floreasca, cere răspunsuri managerului spitalului. „De ce viața ei nu a fost prețioasă?”

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salarii ar putea avea președintele, premierul și parlamentarii până în 2031. Proiectul care schimbă grila...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Comportamentul șoferilor români care a stârnit revolta unui cunoscut blogger: „Nu merităm autostrăzi”
Newsweek
Avertisment despre pensie. Recalcularea nu aduce mereu bani în plus. Ce să verifice pensionarii înainte?
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani