Rogobete vrea să-i dea afară pe medicii care lucrează la privat în timpul programului de la stat: „Pleacă la ora 11:00 de la spital”

Data actualizării: Data publicării:
medici in spital
Foto: Shutterstock

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, la Timişoara, că trebuie desfăcute contractele de muncă ale medicilor angajaţi în spitale din sistemul public, dar care sunt prinşi că în timpul programului se duc să lucreze la privat.

Oficialul Ministerului Sănătăţii a mai anunţat că va fi introdusă în lege o nouă prevedere care va interzice dreptul la libera practică a medicilor din sistemul medical public, la privat, în timpul liber, dacă respectivul medic susţine că este bolnav şi nu poate face gărzi la stat.

"Mă refer la cei care pleacă la ora 11:00 de la spitalul public, la cabinetul privat şi de cele mai multe ori împreună cu pacientul. Dacă nu încetăm cu acest fenomen care ne costă multe sute de milioane de lei pe an, sistemul de sănătate nu are cum să se facă bine. Eu am fost cel care a fost împotriva conceptului ca medicul să aleagă între public şi privat. Nu este normal. Medicul, după programul de la public, are dreptul să facă ce vrea cu profesia lui. Dar nu este corect ca în timpul programului de la public să activeze în programul de la privat. Eu îmi asum să desfac contractul de muncă al medicului care este prins în timpul programului de lucru la public, în altă zonă decât în cabinetul său din spital. Nu putem fi ipocriţi şi nu putem avea lombosciatică doar la spitalul public, dar apoi să stăm 12 ore în picioare în cabinetul privat", a declarat ministrul Rogobete, citat de Agerpres.

El a subliniat că scutirile de gărzi vor fi reevaluate la nivel naţional, după evenimentul de la Constanţa, unde 75% din personalul medical avea lombosciatică şi scutire de gardă la spitalul public, dar toţi aveau activitate operatorie în privat.

"Se mai introduce o măsură nouă, în curând: cine are scutire de gardă, nu mai are voie prin lege, îşi pierde dreptul de liberă practică (în privat, n.r.), dacă după orele de program din sistemul public este fără activitate medicală, pentru a proteja un om care are probleme de sănătate să se recupereze mai repede", a mai afirmat ministrul Alexandru Rogobete.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...