Românii din străinătate aflaţi într-o situaţie dificilă pot cere asistenţă pe diasporahub.ro

Data publicării:
romaniainternet-foto-700x394

Românii din străinătate aflaţi într-o situaţie dificilă pot cere asistenţă de la comunitatea de români pe diasporahub.ro.

Platforma online este operaţională începând de miercuri şi a fost creată în contextul pandemiei cu noul coronavirus, arată Departamentul pentru Românii de Pretutindeni într-o postare pe Facebook.

Cetăţenii români care au nevoie de ajutor pot afla informaţii utile completând câteva câmpuri pe respectiva platformă: unde se află, dacă sunt singuri, cu familia sau cu persoane care au nevoie de asistenţă. De asemenea, trebuie să precizeze, online, dacă au fost afectaţi de pandemie, dacă sunt în autoizolare, în carantină sau internaţi.

Cei care au nevoie de ajutor trebuie să menţioneze tipul de asistenţă solicitată: distribuţie de medicamente, distribuţie de alimente, sprijin financiar, transport, cazare temporară, găsire de loc de muncă, repatriere, asistenţă psihologică, asistenţă spirituală, consiliere juridică sau informare publică.

După ce au răspuns la întrebări, celor ce solicită asistenţă li se oferă numere de telefon şi adrese care le pot fi utile: asociaţii româneşti, biserici româneşti sau persoane fizice.

De asemenea, cei dispuşi să ofere ajutor se pot înscrie pe platforma respectivă.

Platforma Diaspora Hub este rezultatul parteneriatului dintre Autoritatea pentru Digitalizarea României, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni şi asociaţia neguvernamentală Code4Romania, care a lucrat pro bono la acest proiect.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri