S. Pintea: Spitalele nu raportează cazurile de gripă. Un judeţ cu 4 decese nu a raportat niciun caz

Data actualizării: Data publicării:
pintea

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a explicat la Digi24 că nu poate spune acum dacă în România este sau nu epidemie de gripă, întrucât spitalele nu au făcut raportări corecte ale cazurilor de îmbolnăviri. Ea a exemplificat, arătând că din Bucureşti au raportat cazurile de gripă doar 17 din cele 49 de spitale, în timp ce un judeţ în care au fost patru decese nu a raportat niciun caz.

„Spuneam că vom decide dacă e cazul sau nu să declarăm epidemie de gripă. Am aceste date, nu pot să spun dacă avem sau nu epidemie.

Într-un judeţ în care au fost 4 decese s-au raportat 0 cazuri sau un caz.

Sau în Bucureşti, din 49 de spitale, au raport la DSP doar 17.

În calitate de ministru nu pot lua decizii pe cazuri trunchiate.

Sunt spitale care nu raportează cazurile de gripă, voi cere explicaţii. În această seară am primit date şi le-am confruntat.

Mi se pare o pură inconştienţă.

Voi lua măsuri în aceste cazuri. Nu mi se pare normal ca în cazuri ca ăsta, când Europa e în prag de epidemii, să ne facem că raportăm sau să nu raportăm.

Caraş Severin a raportat un caz, mi-e greu să cred, Arad a raportat 6 cazuri din care 9 internate.

De ce nu pot să mă tin de cuvânt? Pentru că am datele, dar nu sunt cele reale, vreau să avem datele concrete.

E posibil ca numărul real de îmbolnăviri să fie mai mare, deocamdată nu ne raportăm la toate spitalele, cum e Bucureştiul”, a declarat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că este vorba despre un virus gripal care circulă în fiecare an, sezonier, a cărui tulpină există în toate vaccinurile existente pe piaţă în România.

"Specialişii spun că virusul gripal va circula intens până în martie, apoi se va estompa, dar măsurile de precauţie trebuie ţinute pâăn în aprilie.

Aşteptăm cifrele pentru cea de-a treia săptămână, lucru care nu schimbă cu nimic măsurile deja transmise, nu vor fi măsuri suplimentare.

Nu ne aştepăm la o scădere a circulaţiei virusurilor în următoarele două săptămâni", a mai spus ministrul Sănătăţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri