Sat destinat exclusiv bolnavilor de Alzheimer

Data publicării:
batrani plimbare shutterstock_773666413
Foto: Shutterstock

O viaţă mai bună pentru bolnavii de Alzheimer. Asta au în plan medicii de la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi care vor să ridice un sat destinat exclusiv acestor bolnavi. Este vorba despre o comunitate medicală, pe model olandez, cu locuințe, magazine, parcuri și teren de sport, unde cadrele medicale nu vor purta halate. Investiţia se ridică la un milion de euro, iar banii ar urma să vină de la Uniunea Europeană.

Medicii de la Institutul de Psihiatrie Socola  din Iași vor să construiască un sat, la Bârnova, în care bolnavii să nu mai simtă că sunt prizonieri într-un ospiciu.

„Va fi compus, în afară de locuințele individuale, din ateliere de ergoterapie organizate sub formă de restaurant, poștă, teatru, frizerie, în care oamenii, beneficiarii, împreună cu specialiștii vor duce o viață efectiv apropiată de normal. (...) Va fi o comunitate independentă în care ei își vor realiza tratamentul”, a explicat Gabriel Oprișanu, manager la Institutul de Psihiatrie Socola.

La Institutul de Psihiatrie Socola sunt internaţi peste 2.500 de pacienți cu demență, iar aproape 350 dintre ei au Alzheimer. Nu toţi vor fi mutaţi, însă, în noile clădiri.

„Vor fi criterii de admisie în acest Alzheimer village, nu se pretează pentru toate categoriile de pacienți. Sunt cei din gradele 1, 2 și 3, gradul 4 este spre paliație”, spune Gabriel Oprișanu.

Cei care au în familie persoane cu Alzheimer trăiesc o adevărată dramă. Oriunde ar încerca să-i interneze, nu găsesc locuri. Până şi spitalele private, unde o zi de internare costă între 150 și 300, sunt arhipline.

„Avem o listă de așteptare de peste 150 de pacienți care așteaptă eliberarea unui loc. Familiile sunt ocupate, nu au timp. Pacienţii sunt cu afecțiuni grave, care nu au nici o șansă de însănătoșire, de recuperare. Și nu au ce să facă cu ei”, spune Iulia Samoilă, managerul unui spital privat.

Statisticile sunt sumbre. În următorii 35 de ani, numărul celor care suferă de Alzheimer se va dubla.

„Statistici din 2015, ca să fiu mai exactă, vorbesc de 46 de milioane de persoane cu Alzheimer în lume. Și se estimează că în 2050 vor fi 100 de milioane cu această afecțiune cumplită. Este o creștere formidabilă a numărului de persoane cu Alzheimer”, atrage atenția Brîndușa Vornicu, medic psihiatric.

Conducerea Institutului de Psihiatrie Socola din Iași speră ca anul viitor să obțină banii europeni pentru a începe lucrările.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri