Șeful Agenţiei Europene a Medicamentelor: Primele vaccinuri vor sosi în primăvară. Când se vor vedea rezultatele

Data publicării:
Fotografie ilustrativă cu un medic care ține în mâna acoperită de mânușă sanitară o doză de vaccin anti-coronavirus. Pe fundal sunt vizibile o seringă și un stetoscop.
Vaccin anti-COVID-19. Foto: GettyImages

Primele vaccinuri împotriva COVID-19 vor sosi în UE în primăvara anului viitor, „dacă totul merge bine”, a anunțat vineri directorul executiv al Agenţiei Europene a Medicamentelor (EMA), Guido Rasi, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE, preluate de Agerpres. El a avertizat că acest lucru nu înseamnă sfârșitul pandemiei.

„Este foarte dificil, aproape imposibil să avem vaccinul pentru anul 2020. Dacă totul merge bine, în primele luni ale anului 2021 am putea avea trei vaccinuri aprobate de EMA”, estimează directorul agenţiei europene.

„Cred că, dacă avem noroc, mulţi dintre cei care vor dori să se vaccineze o vor putea face în vara lui 2021”, după ce cu dozele aşteptate pentru primăvară se va iniţia vaccinarea pentru categoriile de risc.

Guido Rasi a atenţionat însă că „sosirea vaccinului va fi începutul sfârşitului pandemiei, nu sfârşitul” şi „numai după un an de când vaccinul va fi disponibil vom vedea pandemia reducându-se în mod semnificativ”.

EMA evaluează în prezent vaccinurile experimentale dezvoltate de companiile Pfizer, AstraZeneca şi Moderna pentru a grăbi autorizarea lor dacă testele clinice le vor dovedi eficacitatea şi siguranţa.

Când se va renunța la mască

Șeful agenţiei europene a atras atenţia că, indiferent de concluziile acestor teste şi analize, vor trebui evaluate şi în practică, într-o perioadă de cel puţin şase luni de campanie de vaccinare, răspunsul oamenilor la vaccin şi durata imunităţii dobândite în urma administrării acestuia. De asemenea, adaugă el, masca şi distanţarea socială vor continua să fie necesare chiar şi după iniţierea vaccinării populaţiei.

Cât despre tratamentele şi medicamentele pentru COVID-19, potrivit directorului EMA „există cel puţin două sau trei medicamente ori scheme de tratament care cu siguranţă sunt eficiente, precum administrarea cortizonului la momentul potrivit, nici prea devreme şi nici prea târziu, sau anticoagulantele”.

De asemenea, subliniază el, „acum este foarte accesibilă posibilitatea începerii folosirii anticorpilor monoclonali”, tratamentul de care a beneficiat preşedintele american Donald Trump.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Nicole Kidman și Jamie Lee Curtis au legat o prietenie profundă la filmările pentru „Scarpetta”. „Ea are...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Venituri nepermanente ignorate la pensie. Pensionarii trebuie să refacă adeverințele contra unei sume mari
Digi FM
Cum păstrezi corect mâncarea de Paște. Greșelile care îți pot strica preparatele în doar câteva ore
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
James Cameron crede că AI ar putea duce la o apocalipsă provocată de roboți, ca cea din „Terminator 2”
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...