Primele măsuri după neregulile de la Spitalul Floreasca. Șeful secției de arși și al laboratorului au fost demiși
Au fost luate primele măsuri în cazul neregulilor găsite la Centrul de Arși de la Floreasca. Șeful acestui centru, Paul Neagu, a fost demis de managerul spitalului Floreasca, Andrei Zidaru. De asemenea, a fost demisă conducerea Laboratorului spitalului.
ACTUALIZARE 13.51 Conducerea Centrului de Mari Arşi de la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi cea a Laboratorului spitalului au fost demise, a anunțat luni spitalul.
„În contextul incidentului recent de la Centrul de Mari Arşi ne exprimăm înainte de toate profunda compasiune faţă de suferinţa pacientei şi a familiei sale. (...) Pentru a preveni repetarea unor astfel de situaţii am decis următoarele măsuri, în completarea celor deja comunicate: reorganizare managerială - am luat decizia demiterii conducerii Centrului de Mari Arşi, am luat decizia demiterii conducerii Laboratorului spitalului. Începând de astăzi, coordonatorul Centrului de Mari Arşi este dr. Adrian Frunză, iar laboratorul este condus de dr. Oana Iulia Talpoş”, a anunțat spitalul într-un comunicat.
Potrivit documentului, foaia de observaţie medicală a pacientei a fost trimisă Colegiului Medicilor pentru o analiză amănunţită, iar cei 63 de medici implicaţi (inclusiv medicii implicaţi în consulturile interdisciplinare) în tratarea pacientei vor trimite note de informare care să clarifice aspectele medicale ale acestui caz.
De asemenea, personalul mediu şi auxiliar din Compartimentul de Mari Arşi vor trimite note de informare către Comisia de analiza a cazului organizată prin decizie managerială.
„Este în curs de implementare un sistem de feedback în timp real, prin care fiecare pacient poate semnala direct medicului şef de secţie, managementului calităţii şi conducerii spitalului orice nevoie sau neregulă. În parteneriat cu sindicatul unităţii vom organiza cursuri de comunicare cu pacientul pentru toţi angajaţii. Prioritate vor avea secţiile cu grad crescut de dificultate, precum ATI, Arşi, UPU”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, au fost contractate servicii de proiectare pentru sistemul de ventilaţie şi climatizare dedicat întregului Centru de Mari Arşi. Personalul din Centrul pentru Arşi a fost reinstruit în ceea ce priveşte igiena mâinilor, utilizarea echipamentului de protecţie, măsuri în ceea ce priveşte izolarea bolnavilor şi îngrijirea lor. Totodată, s-au intensificat procedurile de curăţenie şi dezinfecţie în toate spaţiile, mai arată reprezentanții spitalului.
„Un singur pacient care suferă din cauza unei scăpări reprezintă un semnal de alarmă. Aceste lucruri nu trebuie şi nu vrem să se mai întâmple”, se arată în comunicat.
Declarația summitului de la Kiev: Liderii europeni susțin aderarea Ucrainei la UE și NATO și cer retragerea trupelor ruse
Florin Jianu, după întâlnirea cu Sorin Grindeanu: „Dialogul politic a devenit aproape imposibil”. Avertisment pentru IMM-uri
Șeful ANPC avertizează după controalele la livratorii de mâncare: „Fenomenul este prezent în fiecare colț al Capitalei”
O lună și jumătate până la finalizarea PNRR. Din cele peste 20.000 de investiții planificate, multe de-abia au depășit pragul de 50%
Un român a murit și altul a fost rănit în incendiul izbucnit la o clădire din Bruxelles. Anunțul MAE
Lituania avertizează asupra unor posibile provocări din partea Rusiei: „Am primit astfel de semnale de la serviciile de informații”
Neagu a rămas în concediu după izbucnirea scandalului legat de pacienta transferată în Belgia, cu o bacterie periculoasă luată din spital.
Neagu, a spus pentru Digi24 că, din punctul lui de vedere, nu este de vină cu nimic și că nu avea de ce să-și dea demisia. El a confirmat că a fost demis.
Neagu mai spune că nu a avut cu concediu prelungit, așa cum s-a spus, că managerul nu i-a făcut chemare, iar în momentul vizitei ministrului Sănătății spune că era imposibil să ajungă în timp util, dar că a vorbit la telefon atât cu cu șefa Inspecției Sanitare de stat în momentul controlului.
El susține că alții sunt vinovații, însă a refuzat să spună cine.
„Din punctul meu de vedere, vina nu este la mine. Nu aveam de ce să-mi dau demisia. Probabil Corpul de control și Inspecția Sanitară de Stat vor da rezoluția potrivită. Din ce cunosc, medicul curant susține că au fost documentate toate infecțiile și transmise mai departe tuturor serviciilor competente. Ele au fost comunicate și aparținătoarei, din ce am înțeles ce susține medicul curant”, a spus Neagu la Digi24.
„În ceea ce privește concediul meu, eu nu mi-am prelungit niciun concediul, am peste 40 de zile de concediu neluate. Am lipsit și eu câteva zile, managerul nu mi-a făcut chemare, am stat pe telefon, inclusiv cu cei de la Inspecția Sanitară de Stat”, a adăugat el.
Cetntrul de Arși a intrat în carantină după ce s-a descoperit un focar de infecție cu ciuperca Candida auris. Potrivit informațiilor Digi24, medicii au încercat să ascundă infecțiile asociate actului medical în cazul Laviniei, pacienta transferată în Belgia. Femeia în vârstă de 37 de ani a ieșit pozitivă la această ciupercă rară, la 18 zile de la internare.
Zidaru s-a declarat „tulburat” și „îndurerat” de cazul Laviniei, tânăra cu arsuri pe 70% din corp, dezvăluit de sora sa, Alina Alexandru.
„Am citit cu atenţie mărturia dvs. despre experienţa avută la Spitalul Clinic de Urgenţă, în care descrieţi lipsa de răspuns în timp util, dificultăţile în comunicarea cu echipa medicală şi lipsa de sprijin într-un moment critic pentru sora dumneavoastră. Mă simt profund îndurerat şi tulburat citind cele relatate. În spatele fiecărui cuvânt se simte o suferinţă reală, iar ca manager al acestei instituţii, dar şi ca om, nu pot rămâne indiferent. Îmi pare sincer rău că în loc să primiţi sprijin şi încredere, aţi trăit nesiguranţă, frustrare şi revoltă”, a spus el, răspunzând pe Facebook la o scrisoare deschisă transmisă de Alina.
Managerul spitalului a anunțat o anchetă în acest caz
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ceruse încă de săptămâna trecută demiterea lui Neagu.
„Șeful Centrului de Arși Grav de la Spitalul Floreasca dă dovadă de iresponsabilitate crasă și nepăsare. Aroganța și indolența sunt incompatibile cu demnitatea profesională, indiferent de titlul universitar”, a spus Rogobete.
„La aproape o săptămână de la debutul unei crize grave în urma cazului cutremurător al Alinei, șeful de secție se află încă în concediu, pe care și l-a prelungit chiar. Fără nici o declarație sau poziție publică (sau privată), fără explicații, fără empatie, nu numai față de pacienți ci inclusiv față de întreaga echipă medicală. Nu mai este loc de sugestii sau de politețuri din partea mea: cer public și imperativ demisia imediată a acestui șef de secție”, adăuga ministrul săptămâna trecută.
Editor : M.B.
- Etichete:
- demitere
- spitalul floreasca
- centru de arsi
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News