Sorina Pintea: Am informaţii că anesteziştii de la Universitar nu vor mai intra în sălile de operaţii

Data actualizării: Data publicării:
spitalul universitar fb

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că a primit informaţii că medicii de la Secţia ATI a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti nu vor mai intra în sălile de operaţii din cauza modului de aplicare a sporurilor.

"Am primit nişte informaţii referitoare la medicii de pe Secţia Anestezie Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Municipal Universitar Bucureşti, care au declarat că nu vor mai intra în sălile de operaţii datorită regulamentului aplicării sporurilor", a spus Pintea, la B1 TV.

Ea a anunţat că se va duce vineri la SUUB pentru a avea o discuţie cu medicii de acolo.

"Mă voi duce mâine să am o discuţie cu dânşii. Eu cred că au fost greşit informaţi, nu au făcut nişte calcule corecte, exacte. Sunt convinsă că, discutând cu dânşii, vom reuşi să clarificăm problemele, pentru că asta ştiu să fac, să le explic cum am făcut Anexa 10 (cu regulamentul sporurilor - n.r.) pentru că este mărul discordiei", a precizat ministrul Sănătăţii.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri