Sari la conținut

Specialist oncolog austriac ajută pacienții din România

Bolnavii români care suferă de afecţiuni urologice grave au o şansă în plus să primească un diagnostic precoce sau un tratament complet. Specialiştii din Austria au oferit consultaţii pacienţilor care suferă de cancer de prostată sau alte boli asociate rinichilor sau aparatului urinar. La invitaţia medicilor români de la Centrul de Diagnostic şi Tratament al Fundației „Dr. Victor Babeș", unul dintre cei mai recunoscuţi specialişti europeni a venit la Bucureşti pentru a acorda o a doua opinie cazurilor grave.

bob djavan2

Bob Djavan este unul dintre cei mai renumiţi specialişti europeni în diagnosticarea şi tratarea cancerului de prostată, dar şi a altor afecțiuni urologice precum cancerul renal, vezical sau testicular. Medicul austriac a venit la invitaţia omologilor români.

„Avem pacienţi care au fost trataţi, dar care vor să vadă dacă mai există o alternativă. Sunt pacienţi care au fost diagnosticaţi şi totuşi nu ştiu de ce boală suferă, aşa că ne cer opinia”, a spus medicul Bob Djavan.

Medicul a consultat timp de o zi aproape 30 de pacienţi ai Centrului de Diagnostic şi Tratament al Fundației „Dr. Victor Babeș".

„Pacientul e mereu mai încrezător dacă are şi o a doua opinie. Când vrei să cumperi o maşină mereu mai ceri un sfat. Îţi aduci soţia, prietenul, tatăl, fiul, iar ei îţi vor spune dacă este o maşină bună sau rea. Este în natura umană să vrei să aduni informaţii din surse diferite. Acelaşi lucru este şi în medicină. Un medic, oricât ar fi de bun, are o viziune proprie asupra bolii. Un altul ar putea avea o părere diferită”, a adăugat Bob Djavan.

Deşi a văzut şi operat mii de cazuri în carieră, medicul austriac spune că nici acum nu îi este uşor să îi spună unui pacient că suferă de o afecţiune gravă.

România şi Austria au o mai veche colaborare în domeniul medical.

„Dacă priviţi numărul de pacienţi români pe care îi tratăm în spitalele noastre, în fiecare zi sau în fiecare săptămână, veţi vedea că există în mod cert o relaţie bine închegată între cele două ţări. Încrederea pe care românii o au în sistemul medical austriac, unul vechi de câteva sute de ani, este nelimitată, foarte stabilă”, a spus medicul Bob Djvan.

„Pacienţii care trebuia să se deplaseze pentru o a doua opinie sau pentru o mică discuţie sau pentru o operaţie până la Viena, cu aceste acţiuni am scurtat drumul pentru orice pacient care are de gând să ajungă acolo, poate să fie consultat aici şi, desigur, şi tratamentul adecvat care este necesar pacientului”, a adăugat medicul Seyed Aghamiri de la Fundaţia "Dr. Victor Babeş".

Un interviu integral cu profesorul Djavan poate fi urmărit duminică, de la ora 10:30, la emisiunea „Tinerețe fără bătrânețe".

Sursa: Digi24 TV

Etichete: cancer , bob djavan , medic specialist cancer la prostata , medic specialist cancer austraia , bob djavan austria , a doua opinie la medici

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale