Specialist oncolog austriac ajută pacienții din România

Data actualizării: Data publicării:
bob djavan2

Bolnavii români care suferă de afecţiuni urologice grave au o şansă în plus să primească un diagnostic precoce sau un tratament complet. Specialiştii din Austria au oferit consultaţii pacienţilor care suferă de cancer de prostată sau alte boli asociate rinichilor sau aparatului urinar. La invitaţia medicilor români de la Centrul de Diagnostic şi Tratament al Fundației „Dr. Victor Babeș", unul dintre cei mai recunoscuţi specialişti europeni a venit la Bucureşti pentru a acorda o a doua opinie cazurilor grave.

bob djavan2

Bob Djavan este unul dintre cei mai renumiţi specialişti europeni în diagnosticarea şi tratarea cancerului de prostată, dar şi a altor afecțiuni urologice precum cancerul renal, vezical sau testicular. Medicul austriac a venit la invitaţia omologilor români.

„Avem pacienţi care au fost trataţi, dar care vor să vadă dacă mai există o alternativă. Sunt pacienţi care au fost diagnosticaţi şi totuşi nu ştiu de ce boală suferă, aşa că ne cer opinia”, a spus medicul Bob Djavan.

Medicul a consultat timp de o zi aproape 30 de pacienţi ai Centrului de Diagnostic şi Tratament al Fundației „Dr. Victor Babeș".

„Pacientul e mereu mai încrezător dacă are şi o a doua opinie. Când vrei să cumperi o maşină mereu mai ceri un sfat. Îţi aduci soţia, prietenul, tatăl, fiul, iar ei îţi vor spune dacă este o maşină bună sau rea. Este în natura umană să vrei să aduni informaţii din surse diferite. Acelaşi lucru este şi în medicină. Un medic, oricât ar fi de bun, are o viziune proprie asupra bolii. Un altul ar putea avea o părere diferită”, a adăugat Bob Djavan.

Deşi a văzut şi operat mii de cazuri în carieră, medicul austriac spune că nici acum nu îi este uşor să îi spună unui pacient că suferă de o afecţiune gravă.

România şi Austria au o mai veche colaborare în domeniul medical.

„Dacă priviţi numărul de pacienţi români pe care îi tratăm în spitalele noastre, în fiecare zi sau în fiecare săptămână, veţi vedea că există în mod cert o relaţie bine închegată între cele două ţări. Încrederea pe care românii o au în sistemul medical austriac, unul vechi de câteva sute de ani, este nelimitată, foarte stabilă”, a spus medicul Bob Djvan.

„Pacienţii care trebuia să se deplaseze pentru o a doua opinie sau pentru o mică discuţie sau pentru o operaţie până la Viena, cu aceste acţiuni am scurtat drumul pentru orice pacient care are de gând să ajungă acolo, poate să fie consultat aici şi, desigur, şi tratamentul adecvat care este necesar pacientului”, a adăugat medicul Seyed Aghamiri de la Fundaţia "Dr. Victor Babeş".

Un interviu integral cu profesorul Djavan poate fi urmărit duminică, de la ora 10:30, la emisiunea „Tinerețe fără bătrânețe".

Sursa: Digi24 TV

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri