Suspendarea brevetelor pentru vaccinurile anti-Covid, un butoi cu pulbere. SUA susțin ideea, companiile farmaceutice se opun

vaccinare la nivel global
Organizația Mondială a Sănătății cere statelor G7 să finanțeze vaccinarea împotriva coronavirusului la nivel global, într-un efort de accelerare a imunizării în toată lume. Foto: Profimedia Images

Statele Unite sprijină ideea suspendării temporare a brevetelor pentru vaccinurile anti-Covid. Washingtonul susține că vrea respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, dar consideră că acum este nevoie de orice măsură pentru a combate pandemia, scrie BBC.

"Este o criză sanitară globală, iar circumstanţele extraordinare ale pandemiei de COVID-19 îndeamnă la măsuri extraordinare", a declarat reprezentanta americană pentru comerţ, Katherine Tai.

"Administraţia crede cu fermitatea în protecţia proprietăţii intelectuale, dar, pentru a pune capăt acestei pandemii, susţine ridicarea acestei protecţii pentru vaccinurile împotriva COVID-19", a motivat ea, adăugând că Washingtonul participă "activ" la negocierile desfăşurate la Organizaţia Mondială a Comerţului pentru a permite ridicarea acestor brevete.

India și Africa de Sud sunt printre cele mai vocale țări care cer statelor producătoare de vaccinuri să împărtășească tehnologia acestora cu țările sărace, pentru a permite imunizarea a cât mai multor oameni.

Apelul lor este susținut de Organizația Mondială a Sănătății care a salutat decizia Administrației Biden.

De partea cealaltă, industria farmaceutică și-a anunțat dezamăgirea, față de anunțul administrației americane. Companiile farmaceutice susțin că suspendarea brevetelor nu va mări producţia de vaccinuri şi nu va oferi soluţiile necesare pentru combaterea crizei sanitare mondiale.

Ce ar însemna renunțarea?

Dacă este aprobată, spun susținătorii acestei idei, renunțarea la brevet ar permite creșterea producției de vaccinuri și ar crește accesibilitatea țărilor mai puțin bogate la doze de vaccin.

Multe țări în curs de dezvoltare au susținut că normele care impun țărilor să protejeze brevetele și alte forme de proprietate intelectuală sunt un obstacol în calea creșterii producției de vaccinuri și a altor produse necesare pentru combaterea pandemiei.

Îndemnaţi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să-şi manifeste solidaritatea în acest domeniu, membrii G7 (Statele Unite, Japonia, Canada, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia) au discutat miercuri la Londra despre modalităţile de a creşte asistenţa lor financiară sau de a împărţi dozele lor excedentare pentru a veni în ajutorul ţărilor sărace.

SUA vor începe negocierile cu Organizația Mondială a Comerțului pentru a încerca să se ajungă la suspendarea temporară a brevetelor. Acest lucru ar putea dura însă, deoarece deciziile OMC necesită un consens al tuturor celor 164 de membri.

Care au fost reacțiile?

Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful OMS, a numit decizia SUA "istorică" și a marcat "un moment monumental în lupta împotriva Covid-19".

"Felicit Statele Unite pentru această decizie istorică în favoarea echităţii în vaccinare, acordând prioritate bunăstării tuturor persoanelor de pretutindeni în acest moment crucial. Acum, să mergem cu toţii rapid înainte, solidar, pentru a ne baza pe ingeniozitatea şi angajamentul oamenilor de ştiinţă care au produs vaccinurile COVID19 care salvează vieţile", a scris pe Twitter directorul general al OMS.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Companiile farmaceutice și-au exprimat însă opoziția, insistând că brevetele nu sunt principalul obstacol în producția de vaccinuri și au avertizat că această inițiativă ar putea împiedica procesul de inovație.

Federația Internațională a Producătorilor și Asociațiilor Farmaceutice a numit această măsură "dezamăgitoare".

Dr. Amesh Adalja, cercetător principal la Centrul Johns Hopkins pentru Securitatea Sănătății, a declarat pentru Reuters că renunțarea la brevet echivalează cu exproprierea de acest drept al proprietății a companiilor farmaceutice ale căror inovație și investiții financiare au făcut posibilă dezvoltarea vaccinurilor Covid-19.

Editor : Georgiana Marina

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate