Odată cu înaintarea în vârstă, pot să apară diferite probleme de sănătate, care, în lipsa tratamentului adecvat, afectează semnificativ mobilitatea și calitatea vieții. Una dintre afecțiunile des întâlnite la persoanele în vârstă este gonartroza, adică degenerarea articulației genunchiului. Boala provoacă dureri persistente și limitarea mișcărilor, afectând activitățile zilnice.
În stadiile avansate de gonartroză, medicul ortoped poate recomanda tratament prin artroplastie de genunchi – o intervenție chirurgicală complexă, care implică înlocuirea articulației afectate cu o proteză articulară artificială, perfect funcțională. În acest fel, pacientul scăpă de dureri și își redobândește libertatea de mișcare.
Pentru asigurarea unor rezultate bune, protezarea genunchiului trebuie să fie realizată de o echipă medicală experimentată, cu echipamente avansate. În prezent, rezultate deosebite pot fi obținute prin chirurgie robotică în ortopedie, care asigură o precizie sporită intervenției de artroplastie, datorită sistemului robotic de ultimă generație.
Chirurgia robotică ortopedică asigură îndepărtarea optimă a țesutului afectat și conceperea unui plan de tratament personalizat, care ține cont de particularitățile anatomice ale fiecărui pacient.
Cu ajutorul unor senzori speciali, care sunt așezați pe articulație, computerul avansat cu care este dotat sistemul robotic furnizează medicului un model tridimensional al genunchiului, cu toate detaliile sale structurale, oferind totodată informații esențiale despre mișcarea articulației. Astfel, medicul poate face o simulare a intervenției de protezare și totodată poate să ajusteze în timp real procedura, în funcție de necesități.
De asemenea, prin chirurgie robotică, proteza de genunchi este fixată cu maximă precizie, în poziția perfectă, asigurând un confort sporit și rezultate funcționale excelente postoperator.
Această formă avansată de chirurgie ortopedică poate fi folosită și pentru realizarea intervențiilor de revizie a protezei de genunchi, care sunt mult mai avansate decât protezarea inițială.
La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții care au indicație pentru protezarea genunchiului beneficiază inclusiv de artroplastie prin chirurgie robotică ortopedică, realizată în cele mai bune condiții. Aceste operații sunt efectuate cu sistemul robotic CORI, un model foarte avansat, folosit în premieră în România la Spitalul Clinic SANADOR.
Intervențiile chirurgicale se desfășoară într-un bloc operator foarte bine dotat, cu sprijinul Secției ATI de categoria I, cu nivel de competență extinsă, care asigură îngrijiri avansate, esențiale pentru recuperarea optimă a pacienților care trec printr-o operație majoră, cum este și artroplastia.
Editor : A.D.V.