Teleorman. Doi suspecţi de meningită West Nile

Data publicării:
west nile 2

Autortăţile medicale din Teleorman sunt în alertă, după ce doi oameni au ajuns la spital suspecţi de meningită West Nile. Este vorba de o femeie de 48 de ani, din comuna Rădeşti, şi un tânăr de 18 ani, din Zimnicea.

Cei doi au fost internaţi la spitalele din Roşiorii de Vede şi Bucureşti. Medicii au prelevat probe biologice pe care le-au trimis, pentru analiză, la Institutul Cantacuzino.

În cazul în care, această suspiciune se confirmă, în judeţ vor fi luate măsuri specifice, pentru a evita răspândirea bolii.

Anul trecut, 80 de persoane au fost infectate cu virusul West Nile în perioada 1 mai - 29 septembrie și s-au înregistrat opt decese din această cauză, conform unui centralizator publicat pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică 

 În anul 1996 România s-a confruntat cu cea mai severă epidemie de de meningită West Nile din Europa, boală dată de acest virus. Oficial s-au înregistrat atunci peste 300 de cazuri. Virusul este transmis în special păsărilor, însă poate îmbolnăvi şi oamenii. Pentru ca infecţia să se răspândească la om este suficientă o singură înţepătură a unui ţânţar deja infectat. În final, sistemul nervos al pacientului va avea de suferit. Se inflamează mai exact meningele, învelişul creierului. Dacă primeşte tratament în timp util, persoana infectată nu va rămâne cu niciun fel de sechele. În caz contrar se poate ajunge chiar la deces. Cei mai vulnerabili sunt batrânii.

Citiți și: 

Pericolul pe care îl reprezintă ţânţarii odată cu încălzirea vremii

Medic: recomandări pentru a te proteja de înţepăturile de insecte

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri