Tifon uitat în corpul unei fetiţe. Părinţii au depus plângere penală împotriva medicilor

Data publicării:
mana copil fetita spital perfuzie shutterstock_788843656
Foto: Shutterstock

Scandalul de la spitalul din Sinaia ajunge în sala de judecată. Părinţii fetiţei de 11 ani, căreia i-a fost uitată o bucată de tifon în abdomen, au depus plângere penală împotriva medicilor. Sesizarea a fost făcută la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, doctorii fiind acuzaţi de vătămare corporală din culpă.

Fetiţa operată ieri la Braşov, după ce s-a simţit rău şi a început să elimine fire de tifon, ar putea fi externată cel târziu joi. Medicii de la Spitalul de Pediatrie au recunoscut vina colegilor din Sinaia şi spun că micuţa se va putea întoarce la şcoală peste două săptămâni.

Mircea Albean, purtător de cuvânt spital Brașov: Era o bucată de compresă cu care lucrăm noi. În urma intervenției chirugicale, toate au evoluat foarte bine, după cum ați aflat și ați anunțat, a fost o bucată de tifon. Probabil că în timpul intervenției a rămas pe acolo. Fetița se simte foarte bine, chiar acum vin de la ea. Este în Terapie Intensivă, dar starea generală e chiar foarte bună.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri