Transplant renal, realizat în premieră la o clinică privată din România

Data actualizării: Data publicării:
transplant renal

O tânără de 21 ani, care era dependentă de dializă, a primit o şansă la o viaţă normală cu ajutorul tatălui ei, de la care a primit un rinichi. La o zi de la intervenţie, cei doi se simt bine şi urmează să fie externaţi după ce îşi revin complet. Transplantul renal s-a făcut pentru prima dată la o clinică privată din România. La intervenţie au participat şi medici din Elveţia.

 

Tânăra care a primit un rinichi de la tatăl ei are 21 de ani şi este din Miercurea Ciuc. A fost diagnosticată cu insuficiență renală cronică şi făcea dializă de jumătate de an. Avea un singur rinichi care abia funcţiona.

Cele două intervenţii, de prelevare a rinichiului şi transplantarea lui, au durat 6 ore.

Bogdan Moldovan, medic primar chirurg: „Suntem foarte bucuroşi, lucrurile merg foarte bine. Amândoi pacienţi sunt în perfectă stare.Demersurile din momentul în care acest cuplu ni s-a adresat au mers foarte rapid şi în mai puţin de două luni au ajuns să fie transplantaţi”.

O astfel de operaţie s-a făcut pentru prima dată la un spital privat din ţara noastră. Medicii din Braşov au fost sprijiniţi de doctori din Geneva, Elveţia, care au şi coordonat intervenţia. Specialiştii au venit de la o clinică de transplant multiplu şi vor mai ajuta la alte operaţii până când colegii lor români vor fi pregătiţi să intervină singuri.

Prof. Dr. Eduardo Schiffer, șef secție ATI Spitalul Universitar Geneva: „Am vrut să facem totul în siguranţă, să nu ne grăbim şi să executăm cea mai bună operaţie de transplant renal”.

Costurile operaţiei, cât şi tratamentul pe care fata trebuie să îl urmeze, sunt asigurate de fundaţia spitalului. Asigurarea medicală pe care statul a oferit-o a fost de 1.600 de lei, însă costurile operaţiei au fost de câteva zeci de mii de euro.

Christophe Iselin, medic urolog la Spitalul Universitar Geneva: „Ce mă emoţionează cel mai mult în calitate de chirurg care face treaba cea mai grea este generozitatea extremă a donatorilor.”

În ianuarie, echipa de medici vrea să realizeze o nouă operaţie de acest fel. De această dată pacienţii sunt frate şi soră şi deja au început să facă analizele pre-operatorii. În România, pe liste sunt peste 4.000 de pacienţi care aşteaptă un rinichi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri