Un expert german susţine că pandemia de COVID-19 s-a încheiat. Acum este doar o boală endemică iar oamenii au imunitate

Data publicării:
Virusul Sars-Cov-2 văzut la microscop
Pandemia de COVID-19 poate fi considerată încheiată, cred experţii germani. Foto: Profimedia Images

Pandemia de COVID-19 poate fi considerată încheiată şi este în prezent o boală endemică, a declarat medicul virusolog german Christian Drosten într-un comentariu publicat în cotidianul german Tagesspiegel, informează Agerpres.

"Ne confruntăm cu primul val endemic de Sars-CoV-2 în această iarnă; în aprecierea mea, pandemia s-a încheiat", a spus şeful departamentului de virusologie de la Spitalul Universitar Charité din Berlin.

După această iarnă, imunitatea în rândul populaţiei va fi atât de extinsă şi rezistentă, încât virusul are puţin şanse să mai apară în vară, a spus el.

Virusologul a menţionat că o altă mutaţie ar putea fi singura ameninţare. "Dar nu mă aştept nici la aşa ceva în momentul de faţă", a adăugat el.

Medicul de la terapie intensivă Christian Karagiannidis, care este de asemenea membru al consiliului de experţi din Germania pe problema COVID-19, a spus că pandemia se va încheia probabil după trecerea iernii.

"Mă aştept ca pandemia să-şi urmeze treptat cursul", a spus Karagiannidis într-un interviu pentru postul Redaktionsnetzwerk Deutschland (RND).

Deşi mai sunt încă posibile unul sau două valuri de COVID-19, imunitatea populaţiei este solidă şi semnificativ mai puţini pacienţi COVID-19 se află la terapie intensivă, a mai spus el.

Între timp, un val de alte infecţii respiratorii a atins vârful în Germania, a spus Karagiannidis.

În România, în perioada 19 - 25 decembrie, au fost înregistrate 3.432 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri