Scăldatul interzis în Lacul Sfânta Ana. Aici se află cea mai pură apă din România

Data actualizării: Data publicării:
Lacul Sfanta Ana
Foto: Agerpres

Scăldatul în Lacul Sfânta Ana nu mai este permis din această vară, acest lucru fiind prevăzut în Planul de Management al rezervaţiei, intrat în vigoare de curând, pentru a proteja calitatea apei.

Lacul Sfanta Ana
Foto: Agerpres

Panourile prin care turiştii sunt avertizaţi că scăldatul în lac este interzis au fost amplasate în urmă cu aproximativ două săptămâni, reprezentanţii administraţiei rezervaţiei susţinând că decizia a fost luată pentru a se evita poluarea apei de către cei care se scăldau după ce foloseau loţiuni de protecţie solară.

„În 2017, pe 12 decembrie, a apărut în Monitorul Oficial Planul de management al Lacului Sfânta Ana şi Tinovului Mohos, în care o nouă reglementare este că scăldatul este interzis. Excepţie fac concursurile organizate de triatlon, duatlon sau cele organizate anual care au ca probă şi nataţia. S-a lua această hotărâre pentru protejarea valorilor naturale şi pentru a proteja lacul, pentru că vara, când sunt foarte mulţi turişti, care nu aşteaptă să se usuce loţiunea de soare, în luna august apare o peliculă de loţiune deasupra apei. Apa din lac provine doar de la ploaie şi zăpadă, este foarte curată primăvara şi ar fi păcat să o poluăm”, a explicat Gavrilă Hadâmbaş, şef al serviciului de pază al Rezervaţiei Naturale Lacul Sfânta Ana-Tinovul Mohoş.

La rândul său, inginerul Darvas Janos din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Harghita a precizat că interzicerea scăldatului în Lacul Sfânta Ana s-a decis după îndelungi consultări şi în urma analizelor realizate de specialişti, care au arătat faptul că, în timp, scăldatul în lac va putea duce la înrăutăţirea calităţii apei.

„Decizia a fost luată pentru a proteja calitatea apei şi întreaga zonă, care este arie naturală. (...) După ce omul se dă pe corp cu unele substanţe, loţiuni de îngrijire a corpului, de protejare împotriva razelor solare şi intră în apă, o parte din aceste substanţe rămân pe suprafaţă, creează o peliculă şi introduc atât poluarea cu aceste substanţe cât şi efecte care apar în urma izolării acestei suprafeţe”, a declarat Darvas Janos, pentru AGERPRES.

Acesta şi-a exprimat speranţa că turiştii vor înţelege că decizia a fost luată pentru a proteja lacul şi că vor alege pentru scăldat alte locuri, unde nu se pune în pericol o arie naturală protejată.

„Dacă se continuă în ritmul acesta se va ajunge la o înrăutăţire simţitoare (a calităţii apei, n.r.) şi pentru a se evita acest lucru s-a luat decizia interzicerii scăldatului. Există ştranduri, bazine, SPA-uri, locuri unde efectul nu este atât de semnificativ şi nu contribuie la distrugerea unor zone protejate, sperăm că lumea va înţelege”, a conchis Darvas Janos.

Situat la aproximativ 950 de metri altitudine, lacul Sfânta Ana, singurul lac vulcanic din România, se întinde pe 20 de hectare şi are o adâncime de şapte metri. Nefiind alimentată de izvoare, apa lacului provine numai din ploi şi din topirea zăpezii şi este foarte curată, aproape distilată, într-un litru de apă găsindu-se 0,029 de miligrame de minerale.

Zona este vizitată în fiecare an de zeci de mii de turişti, atraşi de frumuseţile şi legendele locului. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri