UPDATE Scandal și aglomerație la centrele de vaccinare de la "Marius Nasta" și Spitalul Obregia. STS: Platforma funcționează acum

Data actualizării: Data publicării:
cearta nasta
Scandal și aglomerație la centrele de vaccinare de la "Marius Nasta" și Spitalul Obregia. Platforma informatică nu funcționează. FOTO: captură digi24

Etapa a doua a campaniei de vaccinare a debutat luni, după ce vineri au început programările. Locurile s-au epuizat repede. La Institutul Marius Nasta din București, zeci de oameni au venit înainte de ora programată și și-au arătat nemulțumirea că nu sunt vaccinați mai repede. Aglomerație este și la centrul de vaccinare de la Spitalul Alexandru Obregia. Luni dimineață, platforma de vaccinare a avut probleme de funcționare, iar medicii au fost nevoiți să introducă manual datele pacienților.  

ACTUALIZARE 13.00.  "Fluxul de corelare a datelor dintre RENV și platforma de vaccinare a înregistrat în această dimineață intermitențe. În acest moment este în desfășurare un proces de resincronizare a datelor regăsite în RENV.

Odată realizat, datele actualizate se vor regăsi în platforma informatică. Această situație nu afectează procesul de vaccinare, însă pot apărea întreruperi de scurtă durată în accesarea platformei.

Asigurăm cetățenii că echipa tehnică implicată în dezvoltarea platformei ia toate măsurile necesare pentru funcționarea acesteia în cele mai bune condiții', a transmis STS.

ACTUALIZARE 10.25. STS a comunicat că platforma pentru vaccinare este funcțională.

"Platforma informatică pentru înscriere și programare la vaccinare este disponibilă, în urma eforturilor depuse de către specialiștii STS în colaborare cu echipa tehnică ce gestionează Registrul Electronic Național pentru Vaccinări. Aplicația este funcțională, iar cei care doresc să se programeze pot să acceseze platforma de vaccinare", a transmis STS.

ACTUALIZARE 10.00. La "Marius Nasta", datele oamenilor veniți la vaccinare sunt introduse manual, se respectă numărul de ordine, iar toate informațiile sunt centralizate pe hârtie, a declarat managerul institutului, Beatrice Mahler.

"Vom introduce datele chiar dacă vom sta și peste program. Important este ca persoana care vine la vaccinare să beneficieze de anamneza corectă, de vaccin și supraveghere", a spus Mahler.

ACTUALIZARE 9.50. STS a revenit cu noi precizări privind funcționarea platformei informatice.

"În urma analizei tehnice s-a constatat că aplicația Registrul Electronic Național pentru Vaccinări furnizează date cu intermitențe către aplicația de programare la vaccinare. Specialiștii STS colaborează cu echipa tehnica ce gestionează RENV pentru remedierea situației", a transmis STS.


La "Marius Nasta", oamenii au venit luni dimineață mult mai devreme față de ora programării, deși la centrul de vaccinare programul începe de la ora 8.00. Mulți au venit de la 7.30, așa că s-a creat aglomerație.

În plus, platforma de vaccinare nu funcționează, așa că oamenii trebuie să aștepte. O altă problemă este că la "Marius Nasta", dozele de vaccin au venit târziu.

La "Marius Nasta" sunt patru centre de vaccinare, iar luni sunt programate 300 de persoane. Încă de la prima oră, zeci de oameni așteptau să intre. Indiferent de vârstă, cu toții și-au pierdut răbdarea și cer explicații de la medici cu privire la ordinea în care pot să intre.

La Obregia, medicii introduc manual datele oamenilor

Sunt probleme și la Spitalul "Alexandru Obregia", deoarece, din cauza problemelor tehnice pe care le are platforma de vaccinare, medicii trebuie să introducă manual datele oamenilor care aduc dovada că sunt programați luni dimineață.

Medicii scriu datele de mână într-un registru separat, dar asta îngreunează și încetinește procesul de vaccinare.

Oamenii stau în camera de triaj, le este luată temperatura și le răspund medicilor la întrebări legat de eventuale probleme de sănătate avute în ultima perioadă, apoi merg în sala unde li se face vaccinul anti-Covid.

La Obregia, unde luni sunt programate 360 de persoane, au fost deja vaccinate 30.

STS: Platforma are probleme tehnice

"Precizăm că platforma informatică nu este disponibilă în urma unor probleme tehnice apărute în această dimineață. Echipa de dezvoltare a platformei lucrează în acest moment astfel încât cei care doresc să se vaccineze să se poată înscrie în cel mai scurt timp posibil. Vom reveni cu informații de îndată ce platforma va fi disponibilă pentru public. Vă mulțumim pentru înțelegere!", a transmis STS.

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri