Video Scandalul deșeurilor din Portul Constanța: Garda de Coastă a mai descoperit două containere cu gunoaie aduse din Marea Britanie

Data actualizării: Data publicării:
Untitled

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră de la Garda de Coastă au mai găsit, în Portul Constanța, două containere cu deșeuri aduse din Marea Britanie, în timpul anchetei efectuate în cazul celor 16 containere descoperite în luna februarie. Cele două containere ce figurau ca sosite în terminal în luna decembrie 2019, iar în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează că acestea sunt încărcate cu produse de uz casnic. Însă controlul efectuat de instituțiile în drept au arătat că acestea erau pline cu deșeuri.

„O echipă formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, lucrători din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Garda de Mediu și Direcția de Sănătate Publică Constanța au efectuat un control fizic asupra mărfurilor din containere. S-a constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează ca fiind produse de uz casnic, acestea erau de fapt deșeuri inutilizabile. Produsele aveau ca destinație o societate comercială de pe raza municipiului București, însă, în data de 28.02.2020, proprietarii au solicitat transbordarea lor în alte containere, pentru a le fi pierdută urma”, potrivit unui comunicat al Gardei de Coastă.

Astfel, se modifică țara de încărcare a mărfurilor din Marea Britanie, în România, având ca destinaţie o altă ţară, posibil cu scopul derutării autorităţilor, pentru a nu mai putea fi returnate la expeditor. După efectuarea controlului, produsele au fost reintroduse în containere pentru a fi expediate în țara de origine. 

16 containere cu gunoaie aduse cu vaporul din Marea Britanie

Doi români şi un cetăţean britanic sunt cercetaţi pentru importarea ilegală de deşeuri în România, după ce poliţiştii de frontieră au depistat în Portul Constanţa Sud Agigea 16 containere cu deşeuri, care în acte figurau ca fiind obiecte de uz casnic second hand, descărcate de pe o navă olandeză venită din Marea Britanie.

„În urma unor activităţi informative desfăşurate de către poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Serviciul Prevenirea şi Combaterea Migraţiei Ilegale şi Infracţionalităţii Transfrontaliere, a fost identificată o societate comercială de pe raza municipiului Bucureşti care efectua activităţi de import ilegal de deşeuri în România, ce erau declarate în fals la autoritatea vamală ca fiind produse second hand”, se menţionează într-un comunicat de presă transmis de Garda de Coastă.

Conform sursei citate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, poliţiştii de frontieră în cooperare cu lucrători ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Garda de Mediu, Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud Agigea şi Direcţia de Sănătate Publică au efectuat joi controlul fizic la 16 containere descărcate de pe o navă, aflată sub pavilion Olanda, sosită din direcţia Marea Britanie în Portul Constanţa Sud Agigea.

Importul ilegal fusese făcut de o firmă ce are puncte de lucru în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri