Scandalul panourilor care descurajează nașterea prin cezariană. Proiect de lege: astfel de sfaturi medicale, avizate de specialiști

Data actualizării: Data publicării:
photo-collage.png - 2026-04-10T195147.029
Panouri care descurajează nașterea prin cezariană, afișate în Capitală. O senatoare USR cere eliminarea lor: „E o nebunie”. Foto: Cynthia Păun/ Facebook

După sărbători, un deputat a anunțat depunerea unui proiect de lege care să prevadă ca orice panou public să aibă avizul Colegiului Medicilor dacă mesajul transmis este unul medical, iar numele celor care plătesc panourile cu mesaje care sunt „sfaturi” medicale să apară pe aceste panouri.

Iniţiativa parlamentarului USR Corina Atanasiu vine în contextul în care aceasta a identificat şi a postat public imaginea unui panou al cărui mesaj pledează pentru naşterea naturală şi susţine că „prin cezariană lipsa dilataţiilor şi contracţiilor se transmite genetic de la mamă la fiică”.

„După Paşte, voi depune un proiect de lege prin care niciun «sfat» medical să nu mai poată fi afişat pe panotaje publice fără ca primăria care dă avizele conform legii, să obţină la rândul ei, aviz de la Colegiul Medicilor sau de la asociaţia medicală de profil. De asemenea, ca pe orice panotaj să apară obligatoriu o casetă cu numele promotorului, să vedem şi noi cine e în spatele acestor campanii absolut inconştiente”, a anunţat deputatul Corina Atanasiu pe Facebook.

Citește și

Panouri care descurajează nașterea prin cezariană, afișate în Capitală. O senatoare USR cere eliminarea lor: „E o nebunie”

Iniţiativa parlamentarului USR vine în contextul în care aceasta a publicat fotografia unui panou publicitar de mari dimensiuni care susţine că „prin cezariană lipsa dilataţiilor şi contracţiilor se transmite genetic de la mamă la fiică”.

„Cineva plăteşte bani mulţi pentru a propaga în rândul viitorilor părinţi angoasă şi informaţii false despre cezariană. Cezariana este procedură medicală care nu transmite nimic genetic de la mamă la făt. Este o procedură care se stabileşte de către medic şi viitoarea mamă”, mai scrie Corina Atanasiu.

Ea aminteşte că, în urmă cu câteva luni, o mamă din Constanţa „a murit tocmai din cauza acestei propagande «medicale» care a dus cuplul spre decizia de a naşte «natural»”, femeia murind în condiţiile în care soţul ei a refuzat intervenţia medicilor atunci când au apărut complicaţiile şi nevoia de cezariană.

„Nu putem înşira ura pentru ştiinţă şi dorinţa de manipulare a minţilor mai puţin echipate chiar pe toate gardurile. Pentru că acestea se traduc în femei moarte. Şi aşa, online-ul a furnizat scena perfectă pentru toţi ignoranţii şi şarlatanii”, argumentează deputatul USR.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
MGK dezvăluie calvarul prin care a trecut pentru tatuajul care îi acoperă aproape tot corpul: "Pielea mea...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Istoria fascinantă a fotbalului. De la lupte violente pe maidane, la un fenomen global
Newsweek
Tomac anunță că pensiile cresc de la 1 ianuarie 2027. Cât va ajunge pensia medie în România?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme