Schimbări în obținerea permisului de conducere. UE vrea reguli speciale pentru șoferii vârstnici

Data actualizării: Data publicării:
Man holding a steering wheel
Foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană pregătește noi reguli pentru șoferi. Vor fi sancțiuni mai dure pentru cei care conduc agresiv, dar și condiții speciale pentru șoferii cu vârste de peste 70 de ani.

Permisele de conducere ar putea avea o valabilitate de 15 ani, în loc de 10, așa cum este acum. Ar putea fi digitale, așa că și reînnoirea lor s-ar putea face și online. Pentru șoferii de peste 70 de ani, unele reguli sunt diferite.

Șoferii care depășesc vârsta de 70 de ani ar putea fi nevoiți să își reînnoiască permisele la fiecare 5 ani. Astfel, ei vor fi evaluați medical mai des, pentru a vedea dacă au probleme de sănătate și dacă sunt apți să conducă.

Estimările arată că aproape jumătate dintre românii care au peste 70 de ani dețin un permis de conducere.

Medicii atrag atenția că vârsta înaintată ar putea avea efecte grave asupra capacității lor de a conduce.

Radu Țincu - medic: Sunt foarte mulți pacienți care dezvoltă Alhzeimer, demență senilă, demență vasculară, prin faptul că vasele de sânge sunt afectate de colesterol și fluxul cerebral este deficitar. Au fost cazuri în care șoferii au suferit infarct miocardic sau stop cardiorespirator. Este o normalitate o evaluare medicală, ceva mai frecventă după vârsta de 65-70 de ani, având în vedere incidența acestor boli, care pot afecta capacitatea de atenție, gândire, memorie.

Iar dovezi că vârsta înaintată poate afecta coordonarea șoferului primim des. Un bărbat de 83 de ani din Argeș a lovit un biciclist, apoi a omorât doi pietoni și a fugit de la locul accidentului. Un alt exemplu - un șofer de 70 de ani din Capitală nu s-a asigurat la viraj, a lovit două mașini, iar una dintre ele a ajuns pe trotuar. Două eleve au fost accidentate și duse la spital.

20.600 de oameni și-au pierdut viața anul trecut pe șoselele Europei. Iar România este fruntașă în topul accidentelor.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Amintirile unui fost șef de far. Cum a fost reparat după cutremurul din ’77 și cum era păzită Constanţa de la...
Newsweek
Pentru ce perioade nu se acordă puncte de stabilitate la pensie? Cum pierd bani pensionarii cu grupe de muncă?
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...