Scrisoare deschisă către magistrați: Principiul independenţei nu implică interdicţia de a discuta despre justiție. Cine sunt semnatarii

Data publicării:
statuia zetei justitiei oarba si cu balanta in mana
Foto: Profimedia Images

O scrisoare deschisă publicată online sub titlul „Magistraţii nu sunt o categorie vulnerabilă şi defavorizată” a adunat aproape 16.000 de semnături din partea unor persoane fizice, organizaţii neguvernamentale sau chiar reprezentanţi ai lumii politice care sunt nemulţumiţi de demersul Consiliului Superior al Magistraturii de a sesiza procurorii pentru incitare la violenţă, ură sau discriminare, după declaraţiile Oanei Gheorghiu cu privire la pensiile judecătorilor şi procurorilor.

„E ridicol ca magistraţii, una dintre cele mai privilegiate categorii profesionale din România, să pretindă că sunt o categorie defavorizată şi vulnerabilă”, se arată în scrisoare, precizându-se că „magistraţii trebuie să înţeleagă că principiul independenţei justiţiei nu implică interdicţia de a discuta despre sistemul de justiţie”, informează News.ro.

Mii de oameni reacţionează după demersul CSM de a o reclama organelor penale pe Oana Gheorghiu, după ce aceasta a catalogat sistemul de pensii speciale al magistraţilor drept un fel de Caritas, care nu mai poate continua.

„E ridicol ca magistraţii, una dintre cele mai privilegiate categorii profesionale din România, să pretindă că sunt o categorie defavorizată şi vulnerabilă. Şi e periculos că un argument umanitarist, fie el oricât de nereuşit formulat, a ajuns să însemne în ochii magistraţilor români incitare la violenţă, ură şi discriminare. Magistraţii trebuie să înţeleagă că principiul independenţei justiţiei nu implică interdicţia de a discuta despre sistemul de justiţie. Şi, de asemenea, că nu orice discuţie despre justiţie reprezintă incitare la violenţă, ură şi discriminare. Fie ea chiar şi critică, fie ea purtată chiar şi de un politician. Dimpotrivă: a trata orice discuţie critică drept incitare la ură înseamnă a trivializa incitarea reală la ură – care este, într-adevăr, una dintre problemele majore ale României”, se arată în scrisoarea larg distribuită în mediul online.

16.000 de persoane au semnat

Semnatarii acesteia, aproape 16.000 de persoane în mai puţin de 24 de ore, remarcă faptul că „ar fi fost preferabil ca magistraţii să se întrebe de ce a ajuns justiţia să aibă o imagine atât de negativă în România”.

„În urmă cu câţiva ani, cetăţenii au protestat sute de zile la rând în stradă pentru a apăra justiţia de atacurile politice. Acum, aceiaşi cetăţeni se simt abandonaţi şi trădaţi de justiţie. Invităm magistraţii să reflecteze cu precădere asupra cauzelor acestei percepţii covârşitor negative asupra justiţiei. Şi să înţeleagă că a trata orice discuţie critică despre justiţie drept incitare la ură va agrava suplimentar această percepţie negativă. Noi, cetăţenii, vrem să simţim magistraţii alături de noi în această luptă pentru independenţa justiţiei. Din nefericire, în ultima vreme am simţit prea des că unii înalţi magistraţi nu sunt alături de noi – ci mai degrabă alături de propriile interese, legate mai ales de pensiile speciale şi de marii corupţi. De aici şi revolta noastră”, se mai arată în scrisoare.

Pe lista cu semnatari, care este publică pe internet, apar nume precum Tudor Chirilă, Oana Pellea, Vladimir Tismaneanu, dar şi numele unor semnatari care se recomandă drept jurnalişti, scriitori, politicieni şi numele unor asociaţii neguvernamentale.

Plângere

Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii au anunţat, luni, că au depus plângere pentru incitare la violenţă, ură sau discriminare, după declaraţiile Oanei Gheorghiu cu privire la pensiile magistraţilor.

„Consiliul Superior al Magistraturii condamnă ferm declaraţiile vicepremierului Oana Gheorghiu formulate în cadrul unui interviu televizat, prin care independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor au fost încălcate într-un mod iresponsabil şi populist. Afirmaţiile formulate deliberat într-o notă caracterizată de vector emoţional, cu referire la fonduri alocate pentru minori afectaţi de patologii grave, şi comparaţia între situaţia acestora şi garanţiile financiare de independenţă a justiţiei nu pot fi simple opinii personale atunci când provin de la un reprezentant al puterii executive”, a transmis, luni, CSM, într-un comunicat de presă.

Comentariile au venit după ce Oana Gheorghiu a declarat că înţelege dificultatea pe care magistraţii o au în a renunţa la veniturile mari de care beneficiază, dar le-a transmis acestora că până acum ”au fost prinşi într-un Caritas care nu putea să dureze la nesfârşit”, iar oamenii raţionali trebuie să înţeleagă această realitate.

„Dacă banii ăia trebuie să se ducă la ei pentru că îşi dau sentinţe îi iau de undeva şi îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând, de la bugetul unui spital care nu are medicamente, banii ăia nu se tipăresc şi vin din aer, vin de undeva. Şi poate că asta nu înţeleg oamenii: că atunci când primeşti privilegii, ca tu să ai privilegii cineva e lăsat în urmă. Poate că ar trebui să ne întoarcem un pic la conştiinţa asta de cetăţeni, să o avem şi să vorbim deschis: orice privilegiu îl are cineva, înseamnă în partea cealaltă o gaură. Să se gândească ce gaură ar fi pentru ei acceptabilă ca să continue să-şi ia aceşti bani. În termenii ăştia aş discuta deschis cu magistraţii, eu nu am acest rol, e pur o părere personală”, a adăugat Oana Gheorghiu.

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu (PSD), a declarat, luni seară, că nu a semnat plângerea penală depusă de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) împotriva vicepremierului Oanei Gheorghiu, scrie Digi24.

Preşedintele Nicuşor Dan a comentat marţi dimineaţă disputa dintre magistraţi şi vicepremierul Oana Gheorghiu, apreciind că declaraţia acesteia referitoare la pensiile magistraţilor a fost nefericită, iar reacţia CSM - care a sesizat Parchetul - a fost exagerată. El a precizat că nu va semna o eventuală cerere de avizare a urmăririi penale în acest caz.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De unde vine expresia „când o zbura porcul”: mulţi o folosesc fără să ştie legătură cu mitologia greacă
Digi FM
Chris Pratt, despre împrejurarea inedită în care a cunoscut-o pe fiica lui Arnold Schwarzenegger, actuala lui...
Pro FM
Antonia, internată 11 zile în spital după o procedură estetică. Artista a rupt tăcerea: „Ar fi putut să aibă...
Film Now
Cum a reacționat Helena Bonham Carter la invitația de a apărea în documentarul despre Tim Burton. Cei doi au...
Adevarul
Un milionar care și-a construit averea de la zero dezvăluie cele cinci fraze pe care le repetă zilnic...
Newsweek
Țeapă de 500 lei la Mica Recalculare. De ce a primit pensionarul decizia cu bani în minus la pensie?
Digi FM
Judecătoarea Raluca Moroșanu, o nouă declarație după momentul viral de la conferința de la Curtea de Apel. Ea...
Digi World
Ce este lepra, cum se transmite și cât de mare este, de fapt, pericolul. Un caz de lepră a fost confirmat în...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Cum arată viața actriței Deborra-Lee Furness după divorțul de Hugh Jackman. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu...
UTV
Trailerul Street Fighter a apărut la The Game Awards 2025. Jason Momoa și 50 Cent fac parte din distribuție