Secretar de stat în Ministerul Sănătății: S-a ajuns la aproximativ 4.000 de testări pe zi

Data actualizării: Data publicării:
coronavirus covid-19 test pozitiv
Foto: GettyImages

Andrei Baciu, secretar de stat ministerul Sănătății, a declarat luni seară la Digi24 că România a ajuns să efectueze „aproximativ 4.000 de testări pe zi” pentru depistarea cazurilor de coronavirus.

„În ultimele săptămâni, s-a făcut o inventariere a tuturor unităților care au în dotare realtime PCR. După această inventariere, împreună cu un grup de experți s-a făcut o triere și o evaluare a acestor laboratoare, urmându-se să se indentifice cele cu cel mai mare potențial pentru diagnosticare. Acum circa trei săptămâni aveam un număr de 5-600 de testări pe zi, în momntul de față s-a ajuns la aproximativ 4.000 de testări pe zi, iar în următoarele săptămâni vor crește”, a declarat Andrei Baciu.

„Din punct de vedere tehnic trebuie văzut cât timp se lucrează cu aparatele respective. Ca să pui în funcțiune un astfel de laborator, trebuie să ai personal calificat. Dacă începi de la zero, ai nevoie de până la 2 luni de zile. Aici e problema cu care ne confruntăm. Nu avem suficientă resursă umană pentru a utiliza toate laboratoarele, aici e dificultatea cea mai mare în a crește și mai mult capacitatea de diagnostic. Au fost trainuite foarte multe echipe, vom lucra și la un sistem mai organizat, avem câteve direcții strategice”, a adăugat el.

Secretarul de stat a adăugat că „al doilea lucru important este indicația și recomandarea de testare, care este făcut de INSP, și toate probele recoltate și numărul pe care îl avem în fiecare zi este în mare parte egal cu numărul de probe recoltate în ziua respectivă, nu reflectă capacitatea maximă a unui laborator. Dacă într-o zi s-au recoltat 2.000 de probe, acelea vor fi prelucrate, dacă într-o altă zi au fost recoltate un număr mult mai mae, acelea vor fi prelucrate”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu cardul de sănătate de la 1 septembrie. Mai trebuie să îl ai la tine când mergi la medic?
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Motorina s-a ieftinit la pompă. Cât costă astăzi în București și cât economisești la un plin. Unde poți...
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații