Șeful diplomației UE avertizează că se schimbă centrul puterii globale, de la SUA la Asia. “Crește presiunea de a alege una din părți”

Data publicării:
GettyImages sua china putere globala
FOTO: Guliver / Getty Images

Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, Josep Borrell, vrea ca blocul comunitar european să aibă „o strategie mai robustă” față de China, în contextul semnalelor că Asia ia locul Statelor Unite ca centru al puterii globale, transmite AP.

Șeful diplomației UE, Josep Borrell, a declarat, luni, în fața unei adunări de ambasadori germani că „analiștii vorbesc de multă vreme despre sfârșitul sistemului condus de americani și sosirea unui secol asiatic”.

„Acest lucru se petrece în fața ochilor noștri”, a spus el.

Borrell a afirmat că pandemia ar putea fi văzută ca un moment de cotitură în schimbarea de putere de la Vest la Est, iar pentru UE „crește presiunea de a alege una din părți”.

El a spus că blocul de 27 de state „ar trebui să urmeze propriile noastre interese și valori și să evite să fie folosit ca instrument de către o parte sau cealaltă”.

Însă, deși ascensiunea Chinei a fost „impresionantă”, Borrell a afirmat că relațiile actuale între Bruxelles și Beijing nu s-au bazat întotdeauna pe încredere, transparență și reciprocitate.

Borrell a declarat că „avem o șansă doar dacă facem față Chinei cu o disciplină colectivă”, notând că următorul summit UE-China din această toamnă ar putea fi o oportunitate pentru acest lucru.

„Avem nevoie de o strategie mai robustă față de China, care depinde și de relații mai bune cu restul Asiei democratice”, a adăugat oficialul european.

În cadrul aceleiași videoconferințe, ministrul german de Externe, Heiko Maas a subliniat viziunea lui Borrell în ceea ce privește cerința Europei pentru o mai mare transparență din partea Chinei, o problemă care a atras atenția după ce administrația de la Beijing nu a comunicat informații de la începutul pandemiei.

Germania este statul care va prelua, din iulie, Președinția rotativă a UE, timp de șase luni.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri