Video Situație de criză la Roșia Montană. Sute de oameni au fost evacuați după o avarie la Barajul Lacului Tăul Mare

Data actualizării: Data publicării:
Captură de ecran din 2022.10.02 la 09.25.33
Evacuări după o avarie la Barajul Lacului Tăul Mare. Captură video

Patru mesaje RO-ALERT au fost transmise populaţiei, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost semnalată o avarie la golirea de fund a Barajului Lacului Piscicol Tăul Mare.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit ISU Alba, pe parcursul nopţii, 268 de persoane (aflate în zone cu potenţial risc) au fost informate asupra măsurii de evacuare preventivă. 

Anunţarea acestora a fost făcută prin emiterea a patru mesaje RO-ALERT, concomitent cu anunţarea fizică de către echipaje mixte formate din pompieri, poliţişti, jandarmi şi reprezentanţi ai administraţiei locale, care au explicat populaţiei importanţa evacuării preventive.

"În urma acestui demers, 70 de persoane s-au autoevacuat la rude în localităţile limitrofe, 14 persoane au fost evacuate cu mijloace şi în spaţii asigurate de autorităţile locale (oraşele Abrud şi Cîmpeni), iar restul persoanelor au refuzat evacuarea", a precizat sursa citată.

În prezent, se lucrează cu utilaje de mare capacitate (buldozere şi vole) pentru crearea unui drum de acces necesar autospecialelor de intervenţie, având în vedere că drumul este impracticabil până la baraj.

În zonă au fost dislocate 6 motopompe de mare capacitate, fiecare având posibilitatea de evacuare de 10.000 l/min

Concomitent, un expert care a întocmit documentaţia ce a stat la baza obţinerii autorizaţiei de funcţionare a barajului vizat, împreună cu alţi specialişti ai SGA, expertizează avaria pentru stabilirea cu exactitate a riscurilor şi a metodelor de urmat pentru reducerea acestora.

Conform ISU Alba, în total, la această misiune au fost angrenate următoarele forţe şi mijloace: de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă - 71 de militari, două camioane cu două motopompe, două microbuze, opt autoturisme, două autospeciale de intervenţie (pentru gestionarea situaţiei, ISU Alba a alertat întregul personal operativ); a fost dispusă trimiterea în zona afectată a încă 4 motopompe de mare capacitate de la ISU Hunedoara, ISU Mureş, ISU Cluj şi ISU Bihor; de la IIJ Alba sunt 60 de jandarmi cu 15 auto, iar de la IPJ - 16 poliţişti cu 7 auto.

Conform Agerpres, duminică dimineaţa, de la ora 6,00, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a ajuns la faţa locului, având o şedinţă de lucru cu reprezentanţii tuturor instituţiilor şi operatorilor economici implicaţi în această misiune.

Centrul Judeţean Alba de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei a fost activat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce primarul comunei Roşia Montană a sunat la 112 şi a semnalat o avarie la golirea de fund a Barajului Lacului Piscicol Tăul Mare.

"Ca urmare a informării primite prin apel 112 de la primarul comunei Roşia Montană, prin care ni s-a semnalat o avarie la golirea de fund a Barajului Lacului Piscicol Tăul Mare, au fost dispuse până în aceste momente, următoarele măsuri: a fost convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Roşia Montană; s-a întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba; s-a activat Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei", a anunţat ISU Alba.

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri