3.000 de copii sunt dați dispăruți anual în România

Data publicării:
copii

De Ziua internaţională a copiilor dispăruţi, autorităţile şi organizaţiile non-guvernamentale încearcă să responsabilizeze părinţii, copiii, precum şi şcolile, pentru a reduce numărul plecărilor de acasă.

De exemplu, un adolescent a plecat de acasă de teamă să nu fie certat. „Întâmplarea a fost așa - luasem o notă proastă la școală și, supărat fiind, m-am ascuns la bunici. Parinții mei mă cautau să mă consoleze, dar eu am crezut ca ei de fapt vroiau să mă certe, așa că m-am ascuns”, povestește el.

În cele din urmă, băiatul s-a întors acasă de bunăvoie. Iar povestea lui pare trasă la indigo, după 90 % dintre cazurile de dispariţii raportate anual în ţara noastră. Copiii care dispar de acasă de cele mai multe ori nu sunt nici alungaţi şi nici răpiţi, spun autorităţile. „Am vrut să fug cu o prietenă. Bine, ea m-a rugat, că avea probleme în familie, nu se înțelegea deloc cu părinții ei. Când și-a făcut un prieten, au început sa se certe”, povestește o adolescentă.

„În mare parte, în ceea ce privește fetele, pleacă pentru a locui chiar cu un partener neaprobat sau neagreat de familie. Sau, de ce să nu spunem adevarul, cu visul măritișului”, a explicat comisar-şef Helen Şipoş, Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii al Poliţiei Române.

Reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale spun că mulţi dintre copiii plecaţi de acasă se întorc tot de bunăvoie, atunci când îşi dau seama că sunt în pericol.

Situaţiile de acest fel pot fi însa evitate, daca şcoala şi familia s-ar interesa mai mult de problemele copiilor.

Statisticile Poliţiei arată că în ultimul an au fost daţi disparuţi 3.235 de copii. Peste 130 dintre ei aveau vârsta mai mică de 10 ani. În aceeaşi perioada au fost găsiţi 3.229 de copii fugiţi de acasă. La jumătatea acestei luni figurau în continuare în evidenţe aproape 360 de minori căutaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate