4000 de mineri de la Complexul Energetic Oltenia au protestat joi la Târgu Jiu. Ei ies şi vineri în stradă

Data publicării:
mineri-1

Minerii sunt profund nemulţumiţi de faptul că salariile au fost reduse recent cu 20%, iar de la 1 iunie vor lucra doar patru zile pe săptămână, întrucât conducerea nu reuşeşte să vândă energie, iar stocurile carierelor sunt pline: 3 milioane de tone de cărbune.

Conducerea Federaţiei Naţionale Mine-Energie a purtat miercuri negocieri şi cu ministrul Energiei, Constantin Niţă, care a promis că va merge luni la Târgu Jiu pentru a discuta cu sindicatele şi cu conducerea, în speranţa că se va găsi o rezolvare pentru vânzarea de energie.

4000 de mineri au ieşit joi în stradă şi vor repeta protestul şi vineri. Oamenii spun că nu au nici o vină pentru faptul că, din cauza lipsei de comenzi, Complexul Energetic Oltenia a stabilit că săptămâna de lucru are patru zile. Supăraţi, minerii au încercat să intre în clădirea în care se află birourile directorilor, dar trecerea le-a fost barată de jandarmi.

Pe o ploaie mocănească, cei 4000 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia au cerut plecarea celui pe care îl consideră vinovat - managerul privat al companiei. Acesta a avut un mesaj dur pentru protestatari: „Când ceri de la un angajat loialitate şi ai firma într-o situaţie grea, trebuie să te înţeleagă, iar dacă în momentul ăla te apasă mai rău pe gât, când s-or face, doamne ferește, liste de disponibilizări, n-o să uităm nici noi treaba asta”, a spus Laurenţiu Ciurel, managerul general al Complexului Energetic Oltenia.

Compania a rămas fără comenzi pentru că vinde energie electrică la un preţ cu 50% mai mare faţă de cea produsă de hidrocentrale sau centralele eoliene.

Drept urmare, cei 19.000 de angajaţi nu mai au de lucru, iar din iulie, programul de lucru şi implicit salariul vor fi reduse. 800 de angajaţi din rândul personalului TESA au primit deja de luna aceasta salariile înjumătăţite.

Sindicatele au obţinut autorizaţie de protest şi pentru ziua de vineri, între orele 12-16.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri