600 de kilometri în patru zile. Traseul elevei care a plecat la mănăstiri

Data publicării:
fata ratacind

„Vă rog să mă iertaţi! Mă întorc acasă!". Cu aceste cuvine s-a încheiat aventura adolescentei de 15 ani, care a fugit miercurea trecută la mănăstiri. Sâmbătă seara a ajuns acasă cu maşina poliţiei. Trecuseră patru zile de când nimeni nu mai ştia nimic de ea.

La întoarcere, a povestit în amănunt ce a făcut în tot acest timp.

În prima zi a bântuit pe străzile Bucureştiului, iar joi a plecat spre Piatra Neamţ, un drum de aproape 350 de kilometri. De acolo, spune că a mers la mănăstirea Agapia şi apoi la Văratec. Ultima noapte şi-ar fi petrecut-o la Sihăstria Rarăului.

În câteva zile, copila spune că străbătut singură peste 600 de kilometri. A mers pe şosele naţionale, comunale, dar şi pe drumuri de munte, pe teren accidentat, prin păduri, printre stânci şi pe poteci înguste. Un traseu greu de parcurs chiar şi de un adult.

Este primul semn de întrebare. Urmează altele, ridicate de stareţii de la Agapia şi Văratec, unde fata spune că s-a rugat. Amândoi spun că nu au văzut-o pe acolo.

Maicile de la mănăstirea Agapia neagă totul și spun că fata nu a trecut deloc pe la această mănăstire.

Ar fi fost imposibil să treacă neobservată, spun mai marii de la Văratec: „În cursul săptămânii, dacă apare cineva, se vede. Numai biserică de maici aici, iar dacă vine cineva străin, se observă imediat. Mai ales o fată tânără”.

Singura confirmare că Iulia Ionescu a fost la o mănăstire vine de la Sihăstria Rarăului. Stareţul de aici a recunoscut. A găzduit-o pe fată, dar nu ştia că fugise de acasă.

„Eu nu iscodesc niciodată pe nimeni. Nu e bine să intri în intimitatea omului. Am văzut că e foarte supărată, obosită, descurajată. Fată cuminte cum eşti tu, ai lăsat şcoala şi ai plecat?! A dormit cu nişte femei, dimineaţă s-a împărtăşit şi a a plecat”, a mărturisit starețul Ioan Larion Neagoe.

Poliţia a venit a doua zi, ea era plecată. A venit după-masă, dupa ce s-a terminat slujba”, a precizat starețul. El susține că a spus poliției că fata a fost acolo, dar a plecat. „A dus-o cineva cu mașina la Suceava. A fost și asta o greșeală. Trebuia dusă la poliție întâi”, recunoaște starețul.

Pelerinajul la ultima mânăstire s-a încheiat sâmbătă la amiază. Un călugăr a dus-o cu maşina pe Iulia până la Suceava. S-a asigurat că urcă în trenul spre Bucureşti şi i-a lăsat telefonul ca să-şi sune părinţii.

La un pas în spatele fetei au fost tot timpul poliţiştii. Ofiţerii de la operaţiuni speciale i-au interceptat telefonul şi au localizat-o.

Fără ştie, a împărţit compartimentul cu agenţii sub acoperire. Ei au dat-o jos la Focşani şi au dus-o cu maşina la Bucureşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri