A 22-a firmă a Primăriei Capitalei se va ocupa de cimitire

Data actualizării: Data publicării:
cimitir

Consiliul General al Municipiului București a aprobat, joi, ca Primăria Capitalei să înființeze o nouă societate comercială. Aceasta, cu numărul 22, se va ocupa de administrarea, întreţinerea şi salubrizarea cimitirelor din oraş.

Proiectul a fost aprobat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) cu 30 de voturi „pentru” şi 21 „împotrivă” din partea consilierilor PNL şi USR.

„Municipiul Bucureşti, prin autoritatea executivă, a constatat necesară şi oportună înfiinţarea unei entităţi care să asigure nemijlocit o organizare eficientă a activităţii de administrare, întreţinere, igienizare şi salubrizare a spaţiilor special amenajate şi organizarea unui flux coerent şi transparent al procedurii de concesionare a locurilor de înhumare şi a locurilor de veci, precum şi evidenţa acestora. (...) Considerăm că înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni este fezabilă în cadrul categoriei edilitar-gospodărească de administrare a cimitirelor, societate ce va acoperi nevoile comunităţii locare şi care va contribui eficient la ridicarea gradului de civilizaţie şi confort al acestora”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre aprobat joi.

Municipalitatea precizează că noua firmă ar avea nevoie de un capital social de minimum 120.000 de lei pentru a-şi putea desfăşura activitatea şi pentru a „putea face faţă concurenţei în domeniu”.

Până acum, consilierii generali au mai aprobat înființarea a 21 de firme:

- 30 ianuarie: Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti SA

- 29 martie: Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti SA, Compania Municipală Energetică Bucureşti SA, Compania Municipală Consolidări SA, Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA, Compania Municipală Parking Bucureşti SA, Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti SA, Compania Municipală Medicală Bucureşti SA, Compania Municipală Turistică Bucureşti SA, Compania Municipală Parcuri şi Grădini Bucureşti SA şi Compania Municipală Agrement Bucureşti SA

- 11 aprilie: Compania Municipală Tehnologia Informaţiei Bucureşti SA, Compania Municipală Sport Pentru Toţi SA, Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti SA, Compania Municipală Publicitate şi Afişaj Bucureşti SA, Compania Municipală Pază şi Securitate Bucureşti SA, Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti SA, Compania Municipală Imobiliară Bucureşti SA, Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde Bucureşti SA, Compania Municipală Protecţie Civică şi Voluntariat Bucureşti SA şi Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti SA.

USR anunţa, la începutul lunii mai, că a depus la Tribunalul Bucureşti cererea de suspendare a hotărârilor CGMB de înfiinţare a societăţilor comerciale din subordinea Primăriei.

„Prin suspendarea cerută în instanţă vrem să oprim cheltuirea ireversibilă a banului public prin aceste structuri înfiinţate ilegal şi să prevenim blocarea administraţiei publice prin dublarea structurilor primăriei”, comunicau reprezentanții USR la acel moment.

În replică, Primăria Capitalei susținea că demersul USR ar fi „unul pur politicianist”, care „vizează exclusiv împiedicarea prin orice mijloace a punerii în practică a Programului de guvernare locală al actualei administrații”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum votezi în București cu noul buletin electronic fără adresă de domiciliu. Precizările autorităților
Digi FM
Fiica secretă a lui Vladimir Putin, confruntată pe străzile din Paris de un jurnalist ucrainean: „Îmi pare...
Pro FM
Kelly Osbourne a izbucnit în plâns în primul interviu TV după moartea lui Ozzy: "N-am simțit niciodată ceva...
Film Now
Kim Cattrall și Russell Thomas s-au căsătorit în Londra. Și-au dorit o ceremonie discretă și au avut doar 12...
Adevarul
Scandal uriaș în familia Regelui Cioabă: fiul minor s-a logodit cu o fată de 14 ani. A cumpărat-o cu zece...
Newsweek
În ce localități s-a dat deja bonusul de 400 lei la pensie? Când iau ceilalți? Care pensionari nu primesc bani
Digi FM
Halle Berry surprinde cu o rară declarație politică: "Nu ar trebui să fie următorul nostru președinte, zic și...
Digi World
Beneficiile murăturilor pentru sănătate și când e bine să le eviți. Varza murată, castraveții și gogonelele...
Digi Animal World
Momentul când un pui de focă dă buzna într-un pub din Noua Zeelandă. Angajații au crezut inițial că e un câine
Film Now
A fost făcută publică înregistrarea apelului la Urgențe în cazul Tara Reid. Apelantul, disperat: „Nu poate...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă