Accident grav în Hunedoara: doi adolescenți de 17 ani, răniți după ce motocicleta lor a fost proiectată într-un tractor

Data publicării:
semn accident rutier
Foto care are un caracter ilustrativ / Getty Images

Doi adolescenți, un băiat și o fată, ambii în vârstă de 17 ani, au fost transportați la spital luni seară, după ce motocicleta pe care se aflau a fost implicată într-un accident pe DN 7, în orașul Simeria, județul Hunedoara.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Hunedoara, tânărul, din comuna Beriu, conducea motocicleta din direcția Orăștie spre Deva și ar fi încercat să depășească un autoturism care circula în fața sa, pe același sens de mers, scrie News.ro.

„În timpul manevrei, motocicleta ar fi intrat în coliziune laterală cu autoturismul, ulterior fiind proiectată într-un autotractor, condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Deva, care circula regulamentar din sens opus, pe direcţia Deva–Orăştie”, au precizat reprezentanții poliției.

În urma impactului, atât conducătorul motocicletei, cât și pasagera acestuia, o tânără de 17 ani din municipiul Hunedoara, au suferit răni. Cei doi au fost preluați de echipajele medicale și transportați la Unitatea de Primiri Urgențe pentru îngrijiri de specialitate.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
Creștere explozivă a dosarelor de pensie ajunse la CCR. Formula de calcul ar putea fi schimbată. CASS, anulat!
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...