Accident în Brăila: Un microbuz cu cinci oameni s-a răsturnat pe DN 21. Persoanele au fost transportate la Însurăței

Data publicării:
semn accident rutier
Foto care are un caracter ilustrativ / Getty Images

Un microbuz în care se aflau cinci persoane s-a răsturnat, miercuri dimineaţa, în afara părţii carosabile, pe DN 21, între localităţile Viziru şi Însurăţei, potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila.

Cele cinci persoane erau conştiente la sosirea echipajelor de intervenţie şi, conform primei evaluări medicale, nu au necesitat îngrijiri de specialitate, scrie Agerpres.

„Persoanele implicate au fost preluate de o autospecială pentru transport victime multiple a ISU Suceava şi au fost transportate în localitatea Însurăţei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, colonelul Ştefan Stoian.

La faţa locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă şi spumă (ASAS), o ambulanţă SMURD şi un buldo-excavator din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Viziru.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...