Adolescent dispărut de 5 zile, după ce a fost pedepsit pentru nota mică de la simularea evaluării naționale

Data actualizării: Data publicării:
adolescent disparut

Este a cincea zi în care poliţiştii caută un adolescent din judeţul Gorj. Băiatul de 15 ani a dispărut de acasă după ce mama l-a pedepsit pentru nota mică luată la simularea evaluării naţionale.

Este deja a cincea zi în care Ciprian este căutat cu disperare de rude și de polițiști în localitatea Fărcășești și în imprejurimi.

Băiatul a fugit de acasă pentru că a luat nota 4 la simulare, la matematică. Mama băiatului a mărturisit că l-ar fi certat când i-a spus ce notă a primit, iar, ca pedeapsă, i-ar fi luat telefonul și nu l-a mai lăsat să meargă la fotbal, băiatul jucând în cadrul unui club din orașul Rovinari.

Când a plecat de acasă, acesta purta un tricou alb, pantaloni gri şi papuci de cauciuc albaştri. Are 1,65 m, 50 de kilograme, ochii albaştri şi părul şaten. Dacă l-a văzut cineva, este sfătuit să sune la 112.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri