Adolescentul care colecţionează aur şi roboţi

Data publicării:
copil roboti

Vlad Coneschi are 13 ani şi aproape 100 de medalii, dintre care 70 sunt de aur. Le-a obţinut la olimpiade de matematică şi informatică şi la concursuri de robotică. Tatăl său spune despre Vlad că nu este niciodată mulţumit cu puţin.

Olimpiada de Robotică din India a fost cel mai dificil concurs la care a participat, până acum, Vlad. A intrat în prima jumătate a clasamentului cu un robot care se deplasează singur şi adună bile în funcţie de culori. Au participat inventatori din 70 de ţări.

Băiatul de şcoală generală este specializat în robotică. În România, disciplina nu se predă decât la facultate, dar Vlad nu s-a încurcat în detalii. A apelat la un profesor universitar pentru Olimpiada din India. Şi l-a uluit cu soluţiile pe care le-a găsit pentru cel mai nou robot al dău.

Doru Popescu Atanasiu, profesor al Universităţii din Pitești: „Lucruri pe care, în mod uzual, le parcurg cu un copil într-un an de zile, la el s-a întâmplat în câteva luni, cu rezolvări de aplicaţii mai complexe.”

Ideile premiate în străinătate pleacă dintr-o cameră de copil de la Slatina.

Manuela Rolea, reporter Digi24: „Această încăpere este spaţiul preferat al lui Vlad. Sunt mii de piese de Lego ce i-au stârnit pasiunea pentru robotică, iar zecile de premii şi medalii obţinute la concursurile naţionale şi internaţionale stau deasupra biroului.”

Aceasta e de la olimpiada naţională de matematică, acum doi ani, când am obţinut aur. Şi aceasta e de la informatică de anul trecut, când am obţinut tot aur”, îşi prezintă Vlad „colecţia” de aur.

Şi pentru Vlad aurul înseamnă bogăţie, dar alta decât cea la care se gândesc cei mai mulţi: bogăţia minţii. Pe care nu o hrăneşte doar cu robotică, informatică şi matematică. Când nu schiţează planuri de maşinării sau ecuaţii este la cercul de teatru sau la cursurile de arte marţiale. Iar ca să elimine orice posibilitate să se plictisească vreun minut, încearcă şi scufundările. Orice ar face, este mereu remarcat.

Dana Plătoiu, profesor de limba română a Şcolii Gimnaziale „Eugen Ionescu” din Slatina: „Am avut plăcerea să îl pregătesc la teatru şi este foarte foarte receptiv, nu a fost nevoie de acele repetiţii interminabile, este copilul căruia i-ai spus o dată şi a executat.”

Gabriela Constantinescu, director al Şcolii Gimnaziale „Eugen Ionescu” din Slatina: „Vlad este un copil care îşi propune şi realizează, planurile lui nu rămân la nivelul de dorinţă, ci se împlinesc.”

Părinţii spun că tot aurul din camera lui Vlad i se datorează numai lui.

Victor Coneschi, tatăl lui Vlad: „Toate aceste calităţi pe are le are le-a autodepăşit prin muncă, prin perseverenţă, prin faptul că el niciodată nu se mulţumeşte cu puţin.”

Silvia Coneschi, mama lui Vlad: „Nu ai cum să nu te mândreşti cu un astfel de copil şi sunt convinsă că ne va oferi în continuare motive de bucurie!”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri