Aeroportul Brașov-Ghimbav, tot la stadiul de promisiune. Nu are terminal și nici turn de control

Data publicării:
ghimbav aeroport

Pista aeropotului din Braşov, de aproape trei kilometri, a fost inaugurată la începutul lunii octombrie, prin aterizarea pe suprafaţa sa a unui avion de mici dimensiuni. Asta deşi autorităţile promiseseră că vor aduce o aeronavă de tip Boeing 737. De la inaugurare nu a lipsit ministrul Transporturilor şi cel al Economiei.

Un ajutor foarte mic pe care ni-l puteţi da dumneavostră, domnule Niţă, la Ministerul de Finanţe, să ne dea aprobare pentru diferenţa de 5 milioane de euro cu care să terminăm ceea ce avem acum în curs de licitare”, spunea președintele de atunci al CJ Brașov, Aristotel Căncescu.

Să găsim o soluţie să finanţăm de la nivelul Guvernului o parte din lucrări. Ar fi păcat să laşi pista asta cinci ani până facem noi turn, până faceţi dumneavoastră turn de control şi atunci trebuie un acord tehnic prin care să rezolvăm o problemă. Foarte bine că nu tăiem panglica, că râde lumea de noi, ce panglică să tăiem?”, declara Ioan Rus, ministrul Transporturilor.

Aceste declaraţii aveau loc la începutul lunii octombrie, numai că la sfârşitul aceleiaşi luni, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a fost arestat, iar toate negocierile cu Guvernul, inclusiv acordarea creditului de cinci milioane de lei pentru executarea suprafeţelor de mişcare au fost suspendate.

Deocamdată, lucrările la aeroport sunt sistate. Pista, inaugurată în urmă cu mai bine de două luni, a intrat în conservare. Acest lucru înseamnă că inginerii au aplicat deasupra ei o folie care să o protejeze pe timp de iarnă.

Consilierii judeţeni speră să obţină ajutor de la judeţele vecine, dar şi de la Primăria Braşov. Ar mai fi nevoie de aproape 30 de milioane de euro.

Pentru turnul de control, anexe şi terminal avem nevoie fie de o finanţare de la Guvern, fie de o finanţare de la Primăria Braşov şi judeţele Covasna şi Harghita, care pot să fie interesate de acest obiectiv, pentru că el deserveşte până la urmă toate judeţele”, spune Claudiu Coman, vicepreşedintele CJ Braşov.

Reprezentanţii primăriei sunt, cel puţin la nivel de declaraţii, gata să contribuie la investiţie. Cu unele condiţii.

Aici discutam de o activitate de afaceri, economică, pe baza unui plan. Municipalitatea trebuie sa se regăsească ca într-o societate comercială, unde sunt mai mulți parteneri”, a declarat George Scripcaru, primarul municipiului Braşov.

Dacă vor găsi banii de care mai au nevoie în 2015, visul braşovenilor este ca în 2016 să poată zbura de pe aeroportul oraşului lor. Potrivit studiilor efectuate anterior, prin acest aeroport ar urma să treacă cel puţin un milion de pasageri pe an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...