Afaceri fără bani, cu sprijinul companiilor informatice

Data publicării:
tineri bursa locuri munca job mediafax-1

Diana Rus are 24 de ani şi, de câteva luni, caută soluţii ca să-şi pună în aplicare ideea de afacere. Vrea să facă un site pentru a strânge bani pentru organizaţiile non-profit.

Ca să-şi pornească afacerea, Diana are nevoie ca o firmă de IT să-i construiască site-ul şi sistemul de plată online prin care vor fi primite donaţiile. Aşa că a venit într-un centru de afaceri din Bucureşti unde tinerii îşi prezintă ideile de afaceri în faţa investitorilor, în special firme de IT şi de design. Dacă ideile de afaceri sunt considerate bune, atunci tinerii primesc gratuit programe şi aplicaţii - pe post de investiţii.

Investitorii analizează însă cu mare atenţie proiectele înainte de a da bani tinerilor antreprenori.

Un tânăr la început de drum are foarte puţine argumente cu adevărat valide ca să convingă pe cineva să-i dea bani. Ce-am văzut noi este că este mult mai uşor să obţii un parteneriat de tip resurse”, spune Gabriel Dombri, fondator platforma pentru dezvoltare afaceri.

România are 24 de întreprinderi mici şi mijlocii la mia de locuitori, cu mult mai puţin decât nivelul ţărilor vecine şi al Uniunii Europene. Lipsa culturii antreprenoriale face ca mulţi tineri să prefere să rămână angajaţi.

Este o mentalitate pe care o putem vedea destul de des, aceea mai bine angajat şi cu un salariu sigur, decât antreprenor şi fără să ştii ce-ţi aduce luna următoare”, apreciază Tudor Bîrlea, fondator platforma pentru dezvoltare afaceri.

Tinerii antreprenori visează să ajungă ca Bill Gates, fondatorul Microsoft, sau ca Steve Jobs, creatorul Apple. La rândul lor, când erau tineri au pornit la drum cu bani puţini şi au reuşit să facă din firmele lor corporaţii globale. Şi unii dintre tinerii români cu iniţiativă au început să fie remarcaţi.

Recent, doi dintre ei, Sergiu Biriş şi Andrei Dunca, şi-au vândut firma de publicitate online către Facebook, pentru 500 de milioane de dolari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri