Afaceri prospere cu statul. Firma unui general SIE în rezervă a primit un contract de peste 5 milioane de euro de la Poliția Locală Sector 2

Data publicării:
primarie suprav

Pentru supravegherea video a străzilor şi intersecţiilor din sectorul 2, Poliţia Locală a pus la bătaie un contract de peste 5 milioane de euro. La licitaţie s-au înscris şapte firme, din care patru oferte au fost admise: GTS, Felix Telecom, MIRA şi UTI. Criteriul de atribuire a contractului a fost foarte clar - cine vine cu cel mai mic preţ câştigă.

„Pe primul loc, cea mai mică ofertă, a fost GTS, vreo 11-12 milioane. Pe urmă au venit cei de la Felix Telecom, cu 14-15-16 milioane, urma MIRA cu vreo 17-18, şi cred că era UTI cu vreo 20 şi ceva”, spune Aurel Dobrilă, şeful Poliţiei Locale Sector 2.

Firma GTS n-a ajuns însă în posesia contractului. Felix Telecom a făcut reclamaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare al Contestaţiilor şi a avut câştig de cauză.

„Nu au respectat caietul de sarcini”, adaugă Aurel Dobrilă.

În martie 2014, Poliţia Locală a Sectorului 2 atribuie firmei Felix Telecom contractul în valoare de 19,6 milioane de lei. Zece luni mai târziu, aceaşi poliţie semnează un act adiţional prin care majorează preţul la 22,5 milioane de lei. Dacă firma controlată de generalul Teodor Ileş venea la licitaţie cu această sumă, ar fi fost pe ultimul loc în clasamentul ofertelor.

„Au pus camere mai performante. Le-a scos afară din valoarea iniţială pe alea vechi şi au adăugat altele cu alţi parametri tehnici”, explică Traian Mihu, directorul firmei Felix Telecom.

„Doar am schimbat camerele. Doar atât. Că se pot roti. Celelalte nu se puteau roti”, Aurel Dobrilă.

Contractul cu Poliţia Locală Sector 2 este o mină de aur pentru Felix Telecom. Suma depăşeşte cifra de afaceri a firmei pe tot anul 2013.

Firma este abonată la contracte cu instituţii publice precum SIE, SRI, Guvernul Parlamentul României, Ministerul Apărării, Ministerul de Interne sau Primăria Capitalei.

Teodor Ileş a fost trecut în rezervă în decembrie 1999.

„Eu ştiu că el a ieşit practic din SIE, undeva prin '92-'93. Practic. Că l-a scos la pensie şi când te scoate la pensie îţi dă şi o stea în plus şi a ajuns general, dar el a fost colonel în SIE”, susține Traian Mihu.

După ce s-a pensionat, Ileş ar fi fost chiar consultantul unor firme care făceau tranzacţii cu tehnică militară.

„Prin natura serviciului, cât era la SIE, şi înainte de SIE era DIE. Sigur că s-a ocupat de operaţiuni cu firme de-astea mai speciale”, spune Traian Mihu.

Felix Telecom a fost înfiinţată în 1 aprilie 1992. Printre membrii fondatori s-au numărat Bancorex - 20%, Felix Computers - 20%, Teleconstrucţia SA - 20%, Telrad Telecommunication & Electronic Industries LTD din Israel - 20% şi Terra SA, 20%. Ultima dintre firme este întreprinderea prin intermediul căreia, până în decembrie 1989, Securitatea făcea tranzacţiile cu armament

„Terra era o întreprindere cumva specială. Ei făceau operaţiuni speciale”, a afirmat Traian Mihu.

Traian Mihu a fost înştiinţat de Digi24 că a fost filmat cu camera ascunsă. I s-a cerut un punct de vedere oficial, dar a refuzat. Generalul în rezervă Teodor Ileş n-a putut fi contactat, iar partenerul său ne-a spus că ar fi în Austria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri