Alarmant: Numărul nașterilor în 2020, cel mai mic de după 1967. Pandemia a crescut cu 14% numărul deceselor

Data actualizării: Data publicării:
un barbat si o femeie gravida tin in mana o pereche de incaltamanite de copil.
Foto: GettyImages

Date statistice îngrijorătoare. În anul 2020 s-au înregistrat cele mai puține nașteri din 1967 până acum, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Din păcate, a fost și anul în care și-au pierdut viața cei mai mulți români.

Numărul total al deceselor, indiferent de cauze, a crescut în România cu aproape 14% în 2020, față de 2019. Anul trecut au decedat 296.711 persoane.

Observăm că peste două treimi din totalul numărului de decese s-au înregistrat în rândul persoanelor în vârstă de peste 80 de ani. 25,8%, la persoanele cu vârste cuprinse între 70 și 79 ani, iar 18,8% la persoanele cu vârste cuprinse între 60 și 69 ani.

Anul 2020 a fost anul cu cele mai puține nașteri din 1967 și până în prezent, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Au venit pe lume 161.320 de copii, cu peste 40.000 mai puțini ca în anul 2019.

Numărul căsătoriilor s-a redus cu 38% pe timp de pandemie. Vestea bună: au scăzut și divorțurile

Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în lunile martie-decembrie 2020, în contextul pandemiei de COVID-19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de trei persoane. Fapt evidențiat și de numărul mult mai mic al căsătoriilor.

În 2020, la starea civilă au fost eliberate 81.209 certificate de căsătorie, cu 36,8% mai puține față de 2019.

Mergem mai departe și aflăm că a scăzut rata divorțurilor. În luna decembrie a anului trecut s-au pronunțat spre exemplu 2.245 de hotărâri judecătorești definitive de divorț, iar totalul a fost 22.746, cu 24,6% mai puține comparativ cu 2019.

Pandemia a fost declarată în luna martie a anului trecut de către Organizația Mondială a Sănătății, iar primele măsuri de izolare au fost luate de autoritățile de la noi din țară tot în acel moment.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri