Alimente de calitate inferioară în Est. Avocatul Poporului deschide o anchetă
Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/ Getty Images
După protestul Cehiei, Ungariei, Poloniei și Slovaciei față de standardele duble practicate de marile branduri la produsele alimentare, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și va deschide o anchetă. Victor Ciorbea va ancheta posibila încălcare a articolelor 16 şi 34 din Constituţie privind egalitatea în drepturi şi dreptul la ocrotirea sănătăţii.
„Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor şi Guvernele s-au plâns că unii producători de alimente folosesc ingrediente mai ieftine în gama de produse destinată Europei Centrale şi de Est (CEE) decât în bunurile vândute sub branduri identice în Germania şi Austria. Practica este permisă în prezent, deoarece Uniunea Europeană solicită doar o listă de ingrediente pe ambalaj”, potrivit Avocatului Poporului.
De asemenea, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că se va constitui „un colectiv de muncă” format din reprezentaţi ai ministerului, Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, pentru a se stabili dacă folosirea standardelor duble este practicată de marile branduri şi în România.
Avocatul Poporului din Bulgaria, Maia Manolova, a făcut apel, în 14 martie, la încetarea discriminării şi a folosirii de standarde duble împotriva consumatorilor bulgari, în scrisori adresate comisarului european pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourova, şi Ombudsmanului European, Emily O'Reilly, arăta agenţia bulgară de presă BTA.
România a fost inclusă într-un grup alcătuit din autorităţi competente din state membre precum Germania, Franţa, Grecia, Marea Britanie, Irlanda, Cipru, Spania, care au participat, în luna martie, la un studiu iniţiat de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), în contextul scandalulului produselor alimentare de proastă calitate destinate statelor membre UE mai sărace.
La începutul lunii martie, ANSVSA a lansat online sondajul de opinie pe tema siguranţei alimentelor, informaţiile fiind folosite în studiul iniţiat de EFSA.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.