Amenzi mari pentru cluburile gălăgioase din Sectorul 1. Poliţia Locală va face verificări cu sonometre

Data publicării:
club
Amenzi mari pentru cluburile gălăgioase din Sectorul 1. Poliţia Locală va face verificări cu sonometre. Foto: Shutterstock

Poliţia Locală a Sectorului 1 va verifica, vara aceasta, la sfârşit de săptămână, cluburile cu sonometre şi va aplica amenzi pentru zgomot excesiv.

Poliţia Locală va fi în teren la fiecare sfârşit de săptămână pentru a monitoriza şi a interveni prompt în cazurile de zgomot excesiv, anunță Primăria Sectorului 1.

Activităţile nocturne se intensifică în perioada verii, în special în cluburile şi restaurantele situate pe malul Lacului Herăstrău, unde petrecerile pot deveni o sursă de disconfort.

Măsurătorile se efectuează la o distanţă de 15 metri faţă de sursa de zgomot, iar nivelul maxim admis este de 75 de decibeli, informează Agerpres. Dacă această limită este depăşită, se aplică sancţiuni conform legislaţiei în vigoare.

Faptele generatoare de poluare fonică fără a fi infracţiuni, conform OUG nr. 195/2005, se sancţionează contravenţional cu amenzi între 10.000 de lei şi 80.000 de lei, în funcţie de gravitate şi statutul contravenientului - persoană fizică sau juridică.

Tulburarea liniştii publice, conform prevederilor Legii nr. 61/1991, se sancţionează cu amenzi între 200 de lei şi 1.500 de lei pentru muzică puternică, scandaluri, injurii sau alte comportamente zgomotoase, în special în intervalul orar 22:00 - 08:00.

Primăria Sectorului 1 are un regulament pentru autorizarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi comerciale. În caz de tulburare a liniştii publice, constatate inclusiv prin măsurători sonometrice care indică depăşirea limitei de 75 decibeli la 15 metri de sursa zgomotului, Poliţia Locală poate solicita reanalizarea documentaţiei de autorizare.

Pentru mai mult de trei abateri după ora 22:00 în decurs de şase luni se poate propune reducerea programului de funcţionare la intervalul 08:00 - 22:00, fără notificare prealabilă.

Pentru încălcări repetate, primarul, la propunerea agenţilor constatatori ai Poliţiei Locale, poate dispune suspendarea activităţii comerciale pentru 10 - 30 de zile sau retragerea autorizaţiei de funcţionare. Nerespectarea măsurii de suspendare atrage automat retragerea autorizaţiei.

Pe lângă controlul nivelului de zgomot, Poliţia Locală verifică şi respectarea normelor privind curăţenia şi ordinea publică. Depozitarea deşeurilor pe domeniul public este interzisă şi se sancţionează fără excepţie.

Cetăţenii pot sesiza depăşirea nivelului de zgomot din zona în care locuiesc la dispeceratul Poliţiei Locale. Numărul 021.9540 este apelabil non-stop.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Harta „autostrăzilor subterane” din România, cu peste 26 de kilometri de tuneluri. Unde se construiesc...
Newsweek
Cum a ajuns pensia specială a magistraților 25.400 lei, cât 9 pensii medii? Sau cât 25 pensii de invaliditate
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India