Amenzile pentru bucureștenii care nu și-au curățat zăpada, la avizier

Data publicării:
bucuresti zapada

Poliţiştii locali din Capitală au sancţionat aproape 200 de asociaţii de proprietari, pe motiv că nu şi-au curăţat zăpada, din faţa blocurilor. Unii locatari au aflat că sunt buni de plată, abia când s-au uitat atent, pe listele de întreţinere. Tot acolo, au văzut că administratorii au decis să-i ierte totuşi pe cei în vârstă sau cu venituri mici.

Poliţiştii locali au dat sute de amenzi, în ultimele săptămâni, celor care nu au îndepărtat zăpada de pe trotuarele din faţa blocurilor. Una dintre sancţiuni, în valoare de 500 de lei, a ajuns şi la asociaţia de locatari dintr-un imobil de pe bulevardul Basarabia. Oamenii spun că au deszăpezit porţiunea care le revenea lor, deci au fost amendaţi pe nedrept, potrivit Digi24.

Am fost la Poliţia locală. Pentru că e o frustrare şi un abuz. O frustrare a noastră şi un abuz al lor. Înclin să cred că s-a făcut la foc automat: Ia, domnule, bulevardul Basarabia şi dă la toţi”, afirmă Florin Pop - administratorul Asociaţiei de Proprietari.

Reprezentanţii Poliţiei Locale precizează că toate sancţiunile au fost date în baza unor probe foto şi video, iar cei care se consideră nedreptăţiţi ar trebui să se adreseze judecătorilor.

Cetăţenii sunt comozi, cetăţenii nu vor să iasă să-şi dea zăpada din faţa propriului bloc, pentru că dumnealor. Înţeleg că autoritatea locală trebuie să intervină până în uşa blocului”, a declarat Aurelian Dobrilă, dir. Gen. Al Poliţiei Locale, Sectorul 2.

Administratorul a decis ca amenda de 500 de lei să fie plătită de toţi locatarii blocului, iar comitetul asociaţiei să îi ierte pe cei în vârstă. Lucru care a generat nemulţumiri.

„Sunt şi eu amendată, din păcate. Şi am mai dat şi la zăpadă. Noi ieşim la zăpadă şi tot noi plătim amenzi”, spune o femeie.

Verificările poliţiştilor locali continuă şi în perioada următoare, când vor fi vizaţi cei care nu îşi curăţă ţurţurii de gheaţă formaţi pe acoperişuri sau pe balcoane. Sancţiunile sunt cuprinse între 500 şi 2.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri