Anchetă a Poliției Române, după ce „mii de femei” au fost „pozate pe ascuns”, fără știrea lor, în magazine sau pe stradă

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - ZIUA POLITIEI ROMANE - STANDURI EXPOZITIONALE - 25 M
Foto: Inquam Photos/Cosmin Enache

Poliţia a demarat o anchetă în urma apariţiei unor informaţii în spaţiul public ce fac referire la „mii de femei pozate pe ascuns” şi ale căror fotografii apar pe un site cu conținut pornografic.

„Cu privire la situaţia semnalată, au fost demarate verificări din oficiu, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale necesare. La acest moment, verificările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii unor posibile infracţiuni, precum violarea vieţii private (art. 226 Cod penal) şi hărţuirea (art. 208 Cod penal)”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, marţi, Agerpres.

Investigaţiile sunt în curs, iar la finalizarea acestora se vor dispune măsurile legale care se impun.

„Poliţia Română tratează cu prioritate astfel de fapte şi face apel către persoanele care deţin informaţii relevante, respectiv femeile care sunt victime ale acestor acţiuni, să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să utilizeze platforma online de sesizări, disponibilă pe site-ul oficial al instituţiei”, se precizează în comunicat.

Potrivit unor surse judiciare, administratorul acestui site ar fi un bărbat din Constanţa, iar cercetările au pornit în urma unui articol publicat în presa locală.

Site-ul seapress.ro a scris că fotografiile a mii de femei, realizate fără ştirea acestora în magazine sau pe stradă, se regăsesc pe un site cu conţinut pornografic deţinut şi administrat de un constănţean. De asemenea, pe site sunt postate şi imagini preluate de pe reţelele sociale fără acord şi „conţinut în care apar minori în ipostaze suspecte”, informează news.ro.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Reacția lui Ponta după ce Călin Georgescu a obținut arestul la domiciliu
Newsweek
Ce ar însemna o indexare mai mică a pensiilor în 2027? Avocat: O restrângere a dreptului la pensie
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro