Sari la conținut

Angajații din ministere cu cele mai mari salarii în 2018. Precizările MAE

Angajaţii din ministere vor primi de anul viitor, în medie, chiar şi peste 10.000 de lei pe lună, potrivit proiectului de buget. Creşteri de salariu vor fi în mai multe ministere. Cel mai bine plătiţi vor fi angajaţii din Ministerul de Externe, iar cele mai mici lefuri le revin celor din Ministerul Culturii.

Cel mai bine plătiţi sunt angajaţii din Ministerul de Externe. Cei peste 2.200 de angajaţi vor avea un salariu mediu de aproximativ 10.300 de lei pe lună şi vorbim de salariul net. Vor creşte veniturile diplomaţilor, consulilor, angajaţilor din instituţiile culturale, precum şi ale funcţionarilor locali cu 12 la sută faţă de acest an. Cele mai mari salarii nu le au însă angajații din centrala MAE, ci cei aflați în străinătate, în funcție de țara în care sunt detașați.

Pe locul al doilea în topul angajaţilor cu cele mai bune salarii din ministere sunt procurorii. Astfel, cei peste 6.200 de angajaţii ai Ministerului Public vor primi în medie un salariu de aproape 8.700 de lei pe lună anul viitor.

Pe locul următor se situează angajaţii din Ministerul pentru Mediul de Afaceri, unde cei peste 321 de angajaţi vor primi peste 8.600 de lei pe lună.

Cel mai puţin vor câştiga angajaţii din Ministerul Culturii. Mai exact, o medie de 2.700 de lei pe lună.

Doar două ministere vor avea salarii mai mici decât în prezent, conform proiectului de buget pentru 2018. Este vorba despre Ministerul Justiţiei şi cel al Cercetării.

Reacția MAE:

Referitor la articolul “Topul ministerelor în funcţie de salariul mediu net din 2018: Angajaţii Ministerului Afacerilor Externe vor câştiga, în medie, peste 10.000 de lei net pe lună”, publicat de Ziarul Financiar, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări, pentru corecta informare a publicului:

Datele prezentate în cadrul articolului, ca fiind salariile nete în lei ale personalului din MAE, sunt eronate.

Prin comparație cu activitatea angajaților altor ministere și instituții publice din România, activitatea salariaților Ministerului Afacerilor Externe se desfășoară, pe de o parte în țară, în Centrala MAE, iar pe de altă partea în cadru misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale din Serviciul Exterior. Conform prevederilor legale în vigoare, drepturile salariale sunt stabilite în lei în țară, și în valută în Serviciul Exterior.

În prezent, din totalul salariaților MAE, o treime își desfășoară activitatea în țară, unde salariul mediu net este de 5.490 de lei net lunar, incluzând toate sporurile prevăzute de legislația în vigoare. Datele actuale, reale, pot fi consultate pe site-ul MAE (http://www.mae.ro/node/18234 ).

Valoarea de “10.300 lei lunar net” menționată în cadrul articolului ca salariu mediu pentru anul 2018 reprezintă în fapt o valoare matematică, ipotetică pentru proiecția bugetară, prin raportarea fondului total de salarii la numărul total de personal, inclusiv salariile pentru personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, generând astfel un salariu net fără corespondent în realitate.

Mai mult, implementarea prevederilor noii legi de salarizare, în 2018, va genera disfuncționalități majore, inclusiv diminuări salariale pentru personalul care este salarizat în lei în țară, în unele cazuri chiar și cu 25% - pentru unele funcții de conducere - și nu va ajunge în cuantum mediu net la suma de 10.300 lei, care a fost indicată în mod eronat în cadrul articolului.

 

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale