Sari la conținut

ANM: De Crăciun, slabe șanse de ninsoare

Pe un fond de vreme caldă pentru a doua jumătate a lunii decembrie, temperaturile maxime vor avea o scădere de la 11 grade la 5 grade în prima parte a intervalului, iar pe 20 decembrie vor reveni la 11 grade. În a doua săptămână, valorile medii termice diurne vor fi de 4...7 grade, uşor mai ridicate decât mediile multianuale ale perioadei. Temperaturile minime medii vor fi cuprinse, în prima săptămână, între 1 şi 4 grade, iar între 22 şi 28 decembrie vor fi apropiate de pragul de îngheţ. În intervalele 16-18 decembrie şi 21-28 decembrie temporar se vor semnala precipitaţii în general slabe, predominant sub formă de ploaie.

CRIŞANA

Deşi în următoarele zile vremea se va răci treptat, temperaturile maxime se vor menţine peste valorile normale, media lor ajungând pe 18 decembrie la 4 grade. Apoi, până pe 20 decembrie maximele vor creşte din nou, atingând o medie regională de 10 grade. În a doua săptămână, valorile medii termice diurne vor fi apropiate de mediile multianuale ale perioadei, urmând a se încadra între 3 și 6 grade. Media temperaturilor minime nocturne va fi între 1 şi 3 grade până pe 21 decembrie, iar în a doua săptămână va scădea uşor, situându-se între -2 şi 0 grade.

Între 16 şi 18 decembrie şi, temporar, în intervalul 20-28 decembrie, va fi destul de ridicată probabilitatea de apariție a precipitaţiilor în general slabe, predominant sub formă de ploaie.

TRANSILVANIA

Vremea va fi uşor mai caldă decât normalul pentru această perioadă în prima săptămână, când media temperaturilor maxime va fi, în cele mai calde zile, de 7...8 grade. În 18 decembrie, această medie va scădea spre 2 grade, valoare în jurul căreia se va menține până la sfârșitul intervalului. Temperaturile minime medii vor creşte treptat în cursul primei săptămâni, de la -4 la 0 grade, apoi vor fi în scădere spre -4 grade.

În intervalele 16-18 decembrie şi 21-28 decembrie temporar se vor semnala precipitaţii slabe, mixte, favorizând pe arii restrânse producerea poleiului.

MARAMUREŞ

Vremea se va răci treptat până pe 18 decembrie, apoi va urma o scurtă încălzire, iar între 21 şi 28 decembrie temperaturile vor evolua în limite apropiate de normalul perioadei. Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 9...10 grade în cele mai calde zile, dar se va situa în jur de 2 grade pe 18 decembrie şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni. Valorile medii termice nocturne vor avea variații reduse, între 0 şi 2 grade în prima săptămână, iar apoi, până pe 28 decembrie, se vor menţine negative, în jurul a -3...-2 grade. Începând cu 16 decembrie, aproape zilnic vor fi precipitaţii slabe, mixte şi, local, condiţii de polei.

MOLDOVA

În condiţiile unui regim termic apropiat de normalul celei de-a doua jumătăţi a lunii decembrie, în zonele joase, local, ceaţa poate persista. Media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 3 şi 6 grade până în 19 decembrie, apoi va urca la 8 grade, iar în a doua săptămână va reveni rapid la 3 grade, valoare ce se va menţine până la sfârșitul intervalului. Temperaturile minime vor fi permanent negative, în cele mai calde nopţi media lor fiind de -1...0 grade, iar în cele mai reci, de -4...-3 grade. Mai ales în intervalul 20-28 decembrie, vor fi posibile precipitaţii slabe, mixte şi, pe arii restrânse, se va semnala polei.

DOBROGEA

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an. Temperaturile maxime vor avea variaţii de la o zi la alta, îndeosebi în prima săptămână. Astfel, media lor va fi de 11...12 grade pe 17 şi 20 decembrie şi de 6...7 grade pe 16, 18 şi 19 decembrie. În a doua săptămână, valorile medii termice diurne se vor încadra între 5 și 8 grade și vor fi uşor mai ridicate decât mediile multianuale ale ultimei decade a lunii decembrie. Pe parcursul celor două săptămâni, temperaturile minime nocturne vor fi predominant pozitive, cu o medie cuprinsă între 0 şi 3 grade. În unele dimineţi şi nopţi, pe arii restrânse vor fi condiţii de ceaţă. Pe 17 decembrie şi în intervalul 21-24 decembrie, sunt de așteptat ploi slabe.

MUNTENIA

Vremea va fi în general mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă din an. Media temperaturilor maxime va varia, în prima săptămână, între 5 şi 10 grade, apoi se va încadra între 4 şi 7 grade. În prima parte a intervalului, temperaturile minime medii vor fi cuprinse între -2 şi 2 grade, iar între 22 şi 28 decembrie acestea vor fi permanent negative, dar apropiate de pragul de îngheţ. Îndeosebi la câmpie, frecvent se va semnala ceaţă, cu şanse mai mari de persistenţă pe parcursul nopţilor şi în orele dimineţilor. Pe 17 decembrie şi în intervalul 21-23 decembrie, temporar vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie şi nu este exclus ca, trecător şi izolat, să se formeze polei.

OLTENIA

Cu toate că vor fi variaţii de la o zi la alta ale temperaturii, vremea va fi în general mai caldă decât în mod normal în această perioadă din an. În primele zile vremea se va răci uşor, media temperaturilor maxime ajungând pe 17 decembrie la 4 grade, apoi această medie va creşte, atingând 11 grade pe 20 decembrie. În cursul celei de-a doua săptămâni maximele se vor menţine în apropierea valorii de 4 grade. Media temperaturilor minime nocturne va creşte până la 2 grade până în 18 decembrie, iar în a doua săptămână va scădea uşor, situându-se între -2 şi 0 grade. Se va semnala ceaţă mai ales la câmpie, unde poate persista pe parcursul nopţilor şi în orele dimineţilor. Pe 17 decembrie şi în intervalul 21-23 decembrie, local vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie şi, izolat, se va semnala polei.

LA MUNTE

După o primă săptămână cu vreme în general caldă, ulterior regimul termic va deveni cel normal pentru a doua jumătate a lunii decembrie. Astfel, temperaturile maxime vor oscila, în prima parte a intervalului, între 0 şi 7 grade, iar între 22 şi 28 decembrie vor coborî uşor sub pragul de îngheţ. Temperaturile minime medii, permanent negative, vor fi cuprinse între -5 şi 0 grade în prima săptămână, iar pe parcursul celei de-a doua săptămâni se vor situa între -8 şi -3 grade. În intervalul 16-18 decembrie vor fi precipitaţii slabe, mixte şi condiţii de polei, iar între 21 şi 28 decembrie local şi temporar va ninge în general slab, cu precădere la altitudini mai mari.  

Etichete: anm , vreme crăciun , ninsoare crăciun , crăciun anm vreme

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale