Video Anunțul PMB privind blocul din Rahova afectat de o explozie: când ar putea unii locatari să-și recupereze bunurile. Planul pe trei luni

Data publicării:
bloc afectat de explozie in rahova
Blocul din Rahova afectat de explozie. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primăria Bucureşti anunţă că, în aproximativ trei luni, o parte dintre locatarii blocului afectat de explozia din Rahova vor putea intra în apartamente să-şi recupereze bunurile. Din păcate, nu toţi, pentru că în partea afectată de deflagraţie nu se va putea intra. Primarul general al Capitalei a transmis că autorităţile vor oferi sprijin pentru refacerea actelor tuturor celor afectaţi.

Primarul general Ciprian Ciucu, alături de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Adrian Ţârlea, proiectanţi şi ingineri de la Apolodor şi reprezentanţi ai ISU au discutat, marţi, cu locatarii afectaţi de explozia din Rahova.

„Nu s-a prezentat nimeni la licitaţii pentru lucrările de punere în siguranţă. Sigura firmă care şi-a asumat până la urmă această lucrare complexă a fost Apolodor. Şi îi mulţumesc!", a precizat încă de la început primarul general.

Primăria Bucureşti transmite, într-un comunicat de presă, că firma constructoare a explicat locatarilor în ce constă procedura şi care sunt etapele următoare: prima dată se va face proiectarea - 30 de zile, apoi se pune blocul în siguranţă - 50 de zile.

„Procedura implică separarea clădirii afectate de cea mai puţin afectată. Partea afectată se îndepărtează şi se demolează, iar partea care rămâne se popeşte pentru o mai bună susţinere. La acest pas, locatarii din partea de bloc rămasă în picioare vor putea intra să-şi recupereze actele şi bunurile de valoare. După aceea, se face o expertiză tehnică, care va spune dacă partea de bloc rămasă mai poate fi salvată, prin consolidare, sau se demolează şi ea în totalitate", au transmis reprezentanţii Primăriei Bucureşti.

Ultimul pas este reconstrucţia blocului şi reîntregirea dreptului de proprietate al locatarilor.

„Concret, în aproximativ trei luni, o parte din locatarii blocului afectat de explozie vor putea intra în apartamente să-şi recupereze bunurile. Din păcate, nu toţi! E foarte puţin probabil să mai poată intra cineva în partea de bloc afectată", se mai arată în comunicatul de presă.

„Importantă e viaţa dumneavoastră, a celor care vă însoţesc. Bunurile se pot reîntregi. O să vorbesc la MAI, la Prefectură şi la toate autorităţile statului să vă sprijine pentru a vă reface actele. Noi vă vom asista în acest demers", a promis Ciprian Ciucu.

Oamenii au cerut soluţii şi informaţii şi au fost dezbătute situaţii posibile.

Oamenii au sugerat ca demolarea să se facă etapizat, pe zone, pe apartamente, să separe molozul de bunuri, iar locatarii să fie chemaţi să-şi recupereze, de la sol, orice se poate recupera.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani trebuie să ai puși deoparte pentru situații de urgență. Calculul în funcţie de salariu care dă de...
Digi FM
Criza kerosenului: un expert în aviație explică la ce să ne așteptăm pe aeroporturi în această vară
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
„Scary Movie” înregistrează cel mai bun debut din istoria seriei: încasări de 55 de milioane de dolari la box...
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
Newsweek
Ajutor la pensie de la noul guvern. TVA la medicamente de 5%. Șanse mari pentru indexarea pensiilor
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Idris Elba pune capăt speculațiilor despre James Bond, după ani întregi de zvonuri: “Nu am fost niciodată cu...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani