Sari la conținut

Avertizare: Gazele vor fi mai scumpe la iarnă

Gazele naturale vor fi mai scumpe iarna viitoare, deoarece cotaţiile petroliere s-au majorat foarte mult în ultima perioadă, a declarat, luni, Vasile Ciolpan, directorul departamentului de comercializare energie din cadrul Romgaz. Acesta îl contrazice, practic, pe ministrul Energiei, Anton Anton, care spunea, în urmă cu două săptămâni, că nu se vor scumpi gazele.

Natural Gas Prices Up On Energy Market

Sursă foto: Getty Images

„Aşa cum se văd cotaţiile petroliere astăzi, şi gazul va fi mai scump la iarnă. Structura gazelor pe care le vom utiliza la iarnă este formată din gazele din producţia curentă, plus gazele din depozite, plus importuri pentru vârfurile de consum, import care a existat în fiecare iarnă în funcţie de temperaturi şi de cerere”, a spus Ciolpan.

El a arătat că programul de stocare a gazelor în depozitele subterane se desfăşoară în grafic, iar în următoarele trei luni va fi îndeplinită obligaţia privind cantitatea care va fi înmagazinată.

„Dar simpla realizare a obligaţiei de înmagazinare s-ar putea să nu fie suficientă pentru vârfurile de consum care apar în fiecare iarnă, mai este necesară şi o cantitate care tradiţional se achiziţionează din import”, a susţinut oficialul Romgaz.

Potrivit acestuia, Romgaz deţine depozite cu o capacitate de 3 miliarde de metri cubi de gaze, din care se utilizează 2,2 - 2,4 miliarde, în funcţie de prognozele de consum pentru iarnă.

La finele lunii mai, Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România, declara că preţul gazelor pe piaţa românească, atât cele de producţie internă, cât şi cele de import, va creşte semnificativ iarna următoare, ca urmare a majorării cotaţiilor petroliere.

„În România, preţul gazelor de import este legat de cotaţiile ţiţeiului, care au crescut foarte mult în ultima perioadă, astfel că ne aşteptăm ca preţul pentru iarnă să crească semnificativ, asta este clar. Importul de gaze va avea un impact şi în preţul final”, a spus oficialul companiei de gaze.

În plus, întrucât nu există o competiţie adevărată pe piaţă, fiind doar doi producători interni, preţul gazelor autohtone va tinde să crească şi el spre cel de import.

„Există un risc mare ca preţul de producţie internă plus tariful de înmagazinare să ajungă la nivelul preţului de import”, a susţinut Hajdinjak.

El a arătat că, deja, iarna trecută preţul gazelor de import a fost cu 20% mai mare decât în iarna anterioară, ca urmare a creşterii cotaţiilor petroliere.

Singurul care susţine că preţul gazelor nu va creştere la iarnă este chiar ministrul Energiei, Anton Anton. În urmă cu două săptămâni, el a fost întrebat de jurnalişti care este strategia României de a proteja consumatorii vulnerabili de creşterea preţului gazelor, aşteptată pentru următoarele luni. „Nu-i adevărat”, a răspuns ministrul, refuzând să-şi argumenteze opinia. 

Etichete: romgaz , pret gaze , gaze populație preț gaze , se scumpesc gazele , vasile ciolpan , ministrul energiei anton anton

Pe aceeași temă

Gaze mai scumpe la iarnă

Se anunţă noi scumpiri în privinţa preţului gazelor naturale pentru populaţie. Acesta ar putea creşte cu până la 13...

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale