Avram Iancu, un nou eşec în încercarea de a traversa înot Canalul Mânecii

Data publicării:
Avram Iancu FB 12.08

Surse apropiate înotătorului au menționat că evoluția bibliotecarului din Petroșani a fost una bună pe parcursul zilei, însă în jurul prânzului un curent puternic l-a deviat pe Iancu de la traseul optim de traversare. Ulterior lucrurile au revenit la normal, însă în jurul orei 20,00 (ora locală), Avram Iancu a trebuit să se confrunte cu problemele legate de reflux, fiind nevoit să renunțe la această cursă, notează Agerpres.

Deocamdată nu există o reacție oficială a sportivului sau a membrilor echipajului care l-au însoțit în încercarea sa de a traversa Canalul Mânecii.

Cursa lui Avram Iancu a început marți dimineața, la ora locală 7.39, de pe Shakespeare Hill Beach, o plajă situată între Dover și Folkestone, pe o vreme ploioasă, înotătorul român arătându-se optimist în ceea ce privește șansele sale de reușită. La capătul unei curse estimate la circa 42 de kilometri, el trebuia să ajungă pe malul francez, în zona Cap Gris Nez, locul cel mai aproape de coasta Marii Britanii.

Avram Iancu s-a aflat la cea de-a treia încercare de a străbate înot Canalul Mânecii, doar în slip și cu o cască pe cap, așa cum prevăd normele de omologare ale acestei performanțe de către Channel Swimming Association — organizația acreditată în acest sens. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...